“`html
Propaganda stalinistă se întoarce: Îndemnuri la sacrificii absurde!
Este clar că atunci când am citit despre inițiativele lui Dragoș Anastasiu, m-am simțit exact ca în anii de glorie ai prozei proletcultiste, mă îndoiesc de acest lucru, nu-i așa? De parcă am fost transportat direct în trecut, unde autorii erau orbiți de propriile iluzii despre muncă și sacrificiu, cum ar fi să ne imaginăm o poezie de dragoste disfuncțională în care ea – oh, da – îi spune lui, „Vino, dar nu cumva să te grăbești până când nu îți îndeplinești planul”. Ce contradicție!”
Și tot așa, trecând prin nebuniile staliniste, ne întâlnim cu cealaltă față a poveștii, unde cei care se scaldă în beneficii nemeritate, ridică acum voios mâna și ne îndeamnă să fim „solidari”, reducându-și salariile „voluntar” – zici că e glumă, dar nu e. Este un fel de mascaradă, cu directorii companiilor de stat având salarii cât o vilă, care acum sunt invitați cu surle și trâmbițe să renunțe la excelentul lor trai în favoarea unui sacrificiu care nu pare decât o glumă ștearsă.
În loc să auzim „muncim împreună pentru binele comun”, suntem băgați într-o spălare de creier economică, în care ideea de austeritate e vândută ca soluție salvatoare. Dar serios, cine îi mai crede?! Chiar nimeni nu observă absurdul situației în care ni se spune să acceptăm să lucrăm ca boul, fără nimic în schimb, în vreme ce ei, cei de la putere, se simt bine, cu salariile lor de mii de lei în spate, de parcă nimic nu s-ar întâmpla?
Si uite așa, propaganda stalinistă prinde din nou viață, în fața unei realități tot mai grele; în loc să plece capul și să accepte „sacrificiul”, nu ar fi mai bine să renunțe la fotolii și să lase locul unor oameni care chiar muncesc? Este sinecura absolută!
Întrebarea care se pune, pe bună dreptate, este: de ce acești tovarăși nu au plecat deja să se sacrifice, să-și taie din salariile nemeritate? Oricum, totul este o nebunie. Inițiativele lor sunt doar vorbe goale, care nu fac decât să compromită încrederea publicului într-o bună guvernare. Mesajul de austeritate e periculos, nu poate fi mai clar; aici se face o diferențiere flagrantă între cei care se scaldă în opulență și cei mulți care suferă.
Rămâne o întrebare: ce se va întâmpla cu acești „mult prea bine plătiți”? Unde e logica, în epoca în care prețurile cresc constant iar ei aleg să facă o dramă din a-și reduce salariile?! Oare încotro mergem cu astfel de politici? Locuințele și apartamentele lor scumpe rămân tot scumpe, în timp ce noi, noi, cei mulți, visăm la un trai decent!
Articolul de opinie de la Ion Cristoiu și-a găsit locul în Mediafax, arătând că propaganda nu moare niciodată. Vezi, este un cerc vicios continuu, in care promisiunile de reformă și lejeritate se amestecă cu vechi norme de trai, sfidând bunul simț al populației pe timp de criză.
“`
