Crăciunul Interzis în Coreea de Nord: Cum Fericirea Păcatului Devine Adevăr
Aici ne întâlnim cu o poveste uluitoare despre Il-yong Ju, un băiat care a fugit dintr-o țară unde Crăciunul este interzis, și cum, în ciuda numeroaselor riscuri, el și familia lui sărbătoreau de fapt această zi, poate fără să știe cu adevărat la ce se referă, așa cum a spus, „Acasă la mine, pur și simplu sărbătorim așa ceva” fără să aibă vreo idee în legătură cu tradițiile legate de Crăciun.
Pe 25 decembrie, în loc să fie o zi de laudă și distracție, era o simplă zi ca oricare alta, dar, evident, pentru familia sa, ea lua o întorsătură mai interesantă cu bunicul care se infiltra cu idei și amintiri, „Bunicul ne-a învățat ‘hei, nepotele, în celelalte țări, în afară de Coreea de Nord, în fiecare 25 decembrie, fac acest fel de brad și sărbătoresc această zi’”, și uite-așa, bradul a devenit o tradiție neoficială în micul lor sat, neștiind că riscă severități, privindu-l ca pe un simplu ornament, numit „yolka” de către vecini. Se întrevede oarecum absurd, dar așa se întâmplă când tradiția devine o formă de rebeliune împotriva unui regim opresiv.
Asta, bineînțeles, nu ar fi fost posibil fără un sat izolat, unde „a fost posibil pentru că satul meu era foarte mic… avea doar 30 de gospodării” cum a menționat Ju, care cu siguranță a fost fericit—dar într-o oarecare măsură, de asemenea, îngrijorat. Crăciunul în sine este cumva o mirajă, în contextul în care Creștinismul este reprimat, dar toată povestea se complică atunci când un post de radio de peste graniță, acele transmisiuni periculoase de la sud, ajutau familia lui să descopere ce este Crăciunul și cu ce se mănâncă.
Ascultând această emisiune radio clandestină, risipindu-se de pericole cu fiecare notă, într-un moment de fericire, trebuiau să fie atenți mereu, căci „Agenții statului apăreau neanunțați și percheziționau casa, verificând radiourile” și cei prinși erau „trimiși în lagăre de muncă pe viață sau executați” iar acest lucru a dus în cele din urmă la fuga tatălui său. Se conturează o imagine plină de nesiguranță care, în ciuda tuturor, l-a motivat pe tată să evadeze, iar povestea devine și mai complexă când Ju aduce în discuție fuga lui cu toată familia.
La final, Ju, acum un bărbat crescut, trăind la Seul, ne spune despre întâlnirea sa cu Donald Trump pe când „a povestit liderului SUA despre persecuțiile din Coreea de Nord”, dar oare câți alții asemenea lui trăiesc în umbra Crăciunului interzis? Este adevărat, cumva, fiecare 25 decembrie în Coreea de Nord devine o lecție de zi, dacă ne gândim, ar trebui să învățăm ceva din brutalitatea uitată, dar, în același timp, Crăciunul pur și simplu nu dispare, se transformă, devine o brumă de speranță în întuneric.
