Părinții și Distanța: Cum Plecarea Copilului Te Transformă într-o Mămică Plină de Dor și Lacrimi
Plecarea copiilor la studii în străinătate este un moment, cum să spunem… totuși un moment care-mi aduce aminte de cum taskurile zilnice ale părinților devin tot mai complicate, emoțiile explodează, existența se transformă în haos. Psihologul Radu Leca, un guru al părinților zbuciumați, ne oferă, cel puțin teoretic, câteva soluții pentru a face față… acestui amalgam emoțional, da, plecarea, dar și bucuria, mamă și dorul, o sărbătoare cu lacrimi, te întrebi, dar cum? Că parcă simți o gamă întreagă de sentimente, nu-i așa?
Se spune că atunci când copiii pleacă, inima mamei se deschide în două, adică mândrie și dor, dar nu numai, și bineînțeles, un gol imens pe masa de la cină, cu tăcerea ce umple camerele goale… Și, bineînțeles, uneori mintea încearcă să facă față realității crude. Amestecul acesta între dor și mândrie poate fi o mare provocare. Există „arta de a rămâne mamă”, care necesită o maestrie aparte, lăsând loc de evoluție dar și învățând cum să-ți lași copilul să plece, fiindcă viața continuă.”
Desigur, Radu vorbește despre atașamentele vechi care ies la suprafață, și aici apare frica, acea frică instinctuală de pericol care poate deveni copleșitoare. Cum poți să-i protejezi când nu ești acolo? Dorul devine o entitate proprie, cerând… imens, o luptă între dorința de a controla și nevoia de a iubi. Se face un apel la onestitate emoțională, adică să îi oferi voie mamei să plângă, dar și să se bucure. Total paradoxal, dar real, nu? Când îți spui adevărul din inimă, parcă totul devine mai ușor, mai suportabil.
Ei bine, pentru un echilibru, specialistul vorbește despre, hm, ritualuri simple, care pot părea…. ciudate, dar care te ajută să navighezi acest turbulent ocean de emoții și chiar să te mistifici în câteva repere. Căci scrierea unei scrisori pe săptămână, chiar și fără a o trimite, poate să ofere o față umană dorului. Ai observat vreodată cum plimbările constante îți îmbunătățesc starea de spirit? Da, asta e cheia, rutina îți salvează sufletul, uneori chiar fără să știi ce faci.
Părinții poate ar trebui să ridice puțin standardele, să transforme „cum te simți” în întrebări de conectare mai profunde, nu? „Ai nevoie de un sfat sau doar să mă lași să te aud?” Potrivit lui Radu, așa se cultivă o relație de încredere, dar niciodată nu trebuie să te implici prea mult. Granițele sănătoase sunt daruri, nu? De obicei, se află undeva între a-l lăsa să exploreze lumea și a dori să aibă un pachet alături de ei, dar niciodată prea mult control.
Între timp, trebuie să acceptăm că identitatea mamei evoluează odată cu plecarea copilului și unde mai pui că ritmul ei de viață nu se va mai opri. Golul de absență devine spațiu de devenire, deci reînvie vechile pasiuni, întreabă-te cine ai fost tu înainte de a deveni mamă și vezi cum poți redescoperi acea versiune a ta. Viața nu se termină, se transformă—da, ai înțeles bine.
În final, sursa de inspirație se oprește la mesajul de speranță și echilibru pe care fiecare mamă ar trebui să-l rețină, zic eu: nu îți păstrezi copilul când pleacă, ci îți deschizi familia către o lume mai mare, să nu uităm că de fiecare dată când dorul revine, îl poți întâmpina cu o atitudine pozitivă, ca pe un prieten vechi. Rădăcini pentru a rămâne, aripi pentru a zbura; fiecare mamă ar trebui să primească această binecuvântare.”
Sursa originală de informații se găsește aici și aici e totul cumva, nu-i așa? Chiar și scrierea poate deveni o terapie, dar e un drum lung, nu te aștepta la minuni peste noapte.
