Satul Românesc în Pericol: Oamenii Fugiți, Politicienii Vorbesc!
Azi, într-o mare nebunie, Bogdan Ivan, ministrul energiei, a fost la o mega întâlnire numită Forumul de Bun și Bine, organizat de Profi, așa că nu-i de mirare că discuțiile sunt mai mult un bazar de idei amestecate, în care ne întrebăm dacă vrem cu adevărat ca satele să mai fie locuite și viu than ever, sau pur și simplu ne prefacem că ne pasă. El a subliniat, cu o tărie de neimaginat, că trebuie să „dăm motive reale” oamenilor să rămână, dar totul sună ca un ecou în marele gol al politicii românești, iar proiectul ăsta pilot din Valea Hârtibaciului nu pare decât un foc de paie, dacă mă întrebi pe mine, ca și cum doar partidul său dă speranțe dar… fără substanta!
Mai punctează Ivan că nu te poți baza nici pe soare dacă nu ai infrastructură, rețele de toate felurile și lumină, ca un fel de simbol al progresului, care te duce cu gândul la cât de multă întuneric există în satele noastre, unde nu doar călătoria pe drumuri proaste e o provocare ci și simpla existență de zi cu zi în întuneric se pare – ingenios, nu-i așa? El, venind din Bistrița-Năsăud, știe, zice el, cât de capabile sunt comunitățile să facă chestiuni impresionante, dar doar dacă și investitorii, organizațiile și diversele entități se implică cumva, aducând nu doar vorbe ci și acțiuni concrete în mișcare, căci satul românesc are nevoie urgentă de folclor, dar și de cash – altfel rămânem doar cu intenții frumoase, dar fără bani și fără zâmbete!
Deci, articolul ăsta, deși pare că pleacă pe calea bună a optimismului, nu face decât să întărească ideea că vorbim degeaba. În loc să ne întrebăm dacă vrem cu adevărat ca sătenii să rămână acasă, noi discutăm superficial despre cum să facem din satul românesc o mare utopie, într-un joc de putere între partide unde social-democrații sunt deja cu mâinile în gips și nu pot să se miște de la vorbe la fapte, așa că rămânem aici să aplaudăm idei strălucite, dar fără să punem umărul la o schimbare reală, care ar putea să facă diferența. Așteptăm să vedem cui îi pasă cu adevărat, deși timpul trece, iar satul îmbătrânește fără milă.
