În anul 1797, amiralul britanic Horatio Nelson a suferit o amputație de braț pe viu, singura formă de analgezie primită fiind o simplă înghițitură de rom. Timp de secole, intervențiile chirurgicale majore s-au desfășurat în condiții similare, pe pacienți pe deplin conștienți. Introducerea anesteziei generale în anul 1846 a reprezentat o adevărată revoluție medicală, oferind comunității științifice capacitatea de a „opri” temporar conștiința umană în mod controlat, relatează BBC.
Astăzi, peste 350 de milioane de intervenții chirurgicale sunt efectuate anual la nivel global sub anestezie generală. Cu toate acestea, mecanismul exact prin care aceste substanțe induc starea de inconștiență rămâne doar parțial înțeles.
Cercetările recente oferă indicii prețioase nu doar despre modul în care acționează aceste medicamente, ci și despre însăși natura și originea conștiinței umane.
Gama de substanțe utilizate în medicină este vastă, de la gaze precum xenonul până la propofol, cel mai frecvent anestezic general utilizat în prezent. Deși au structuri chimice extrem de diferite, toate anestezicele generale au un efect comun: întrerup comunicarea dintre celulele nervoase.
Scanările prin rezonanță magnetică (RMN) arată o reducere globală a activității cerebrale, însă modul în care se produce trecerea spre starea de inconștiență continuă să stârnească dezbateri aprinse.
O întrebare fundamentală este dacă anestezicele opresc întregul creier simultan sau dacă dezactivează mai întâi regiuni specifice care declanșează ulterior o oprire generală.
Nick Franks, profesor de biofizică și anestezie la Imperial College London, arată că anumite zone sunt mult mai sensibile și se opresc primele.
Printre acestea se numără talamusul, o structură din adâncul creierului care funcționează ca un nod central de comunicație și are un rol crucial în inițierea și menținerea somnului.
Efectele asupra talamusului sugerează că anestezicele ar putea deturna circuitele naturale ale somnului.
Experimentele arată că stimularea selectivă a talamusului la animale anesteziate sau la pacienți aflați în comă poate duce la trezirea acestora.
În paralel, alți cercetători susțin că cortexul cerebral, stratul exterior al creierului responsabil pentru gândirea complexă, este de fapt principalul sediu al conștiinței atacat de anestezice.
Concepția generală este că anestezia elimină complet conștientizarea și amintirile. Totuși, statisticile arată că aproximativ unul din 15.000 de pacienți experimentează așa-numita conștientizare accidentală, putându-și aminti fragmente din timpul operației.
Jaideep Pandit, medic anestezist la Spitalul Universitar Oxford, înaintează ipoteza existenței unei „a treia stări” a conștiinței, situată între veghe și somn.
În cadrul unor teste clinice, Pandit a aplicat un garou pe antebrațul pacienților pentru a împiedica blocantul neuromuscular să le paralizeze mâna.
Deși pacienții nu prezentau semne de durere sau de trezire și erau considerați clinic inconștienți, o treime dintre ei au reușit să strângă degetele medicului la comandă. Această descoperire sugerează existența unui nivel intermediar de procesare cerebrală care nu este complet anulat de anestezie.
În stare de veghe, fiecare creier uman prezintă un tipar unic de conectivitate funcțională, o adevărată „amprentă” individuală. Cercetătorul Andrea Luppi de la Universitatea din Cambridge a analizat creierul pacienților anesteziați folosind RMN funcțional și a observat că, sub efectul substanțelor, creierele umane își pierd unicitatea, devenind extrem de similare între ele.
Mai mult, creierul uman anesteziat ajunge să semene mai mult cu cel al altor primate, semn că anestezia afectează cu precădere regiunile cerebrale cele mai recente din punct de vedere evolutiv.
În timpul stării normale de veghe, fluxul conștiinței ghidează rețelele cerebrale, permițând regiunilor neconectate direct să comunice. Sub anestezie, această comunicare la distanță dispare, activitatea devenind rigidă și limitată doar la zonele legate fizic direct.
Fenomenul demonstrează că conștiința nu este localizată într-un singur punct, ci reprezintă o rețea emergentă bazată pe coordonare.
Prăbușirea sistemului de comunicații din creier sub efectul anesteziei este exact opusul a ceea ce se întâmplă în cazul substanțelor psihedelice precum LSD sau psilocibina, care stimulează creierul să deschidă noi căi de comunicare inter-regională.
Deși neuroștiința a făcut progrese remarcabile, înțelegerea deplină a mecanismelor conștiinței rămâne una dintre marile provocări ale medicinei moderne.
Așa cum rezumă Boris Heifets, profesor la Universitatea Stanford, cunoștințele noastre despre experiența conștientă sunt încă într-o fază rudimentară, iar anestezia rămâne cel mai bun instrument de laborator pentru a decoda acest mister.
