Dictator și bebeluși: O poveste sinistră a avorturilor interzise în România
Într-o epocă marcată de frică și teroare, regimul lui Ceaușescu a decis că avorturile sunt o condamnare pentru femeile din România, anunțând prin Decretul 770, care a emis pe 1 octombrie 1966, că avortul e, practic, interzis cu stricăciuni de ordin medical sau elite nobile precum cele cu patru copii minori. Așadar, atunci când te gândești la politica de natalitate forțată, se conturează imaginea unei expansiuni demografice duse la extrem, dar cu un cost uman enorm, așa cum se dovedește astăzi că aceste strategii au fost mai degrabă un amalgam de idei îngrozitoare decât o soluție viabilă pentru prosperitate.
Ce e mai rău este că, pe lângă aceste măsuri, cineva care nu plătea cu norma de naștere era văzut ca un paria social, adică Ceaușescu, născut în 10 copii, le-a promis celor care își îngrijesc 10 copii medalii, bani și pământ, precum niște „mame eroine”, toate incluse într-o politică de industrializare forțată; era vorba de un vis de-a lui, dar era visul nostru să ne împovărăm cu copii nedoriți.
Ceaușescu a vrut 30 de milioane de români până în 2000 – visul lui nebulos și utopic, dar care nu a durat prea mult, căci în 1973 fertilitatea a ajuns la un mizerabil 2,4, iar în acea perioadă avorturile ilegale erau principala metodă contraceptivă și tu ai fi zis că și cu avorturile clandestine, care au creat o rată de deces ridicată din cauza complicațiilor, regimul s-a străduit să împingă femeile spre acele alegeri sinistre.
Cele 9.500 de femei care au murit oficial datorită abuzurilor medicale erau doar vârful icebergului, unde mulți au murit fără ca numele lor să figureze pe liste, fiind consemnate ca blocaje renale sau infecții. În contrast cu asemenea tragedii, regimul continua să se laude cu salturile succesive în natalitate, dar cotele iluzorii nu explicau nenorocirile ascunse de spatele cortinei de fier!
Până în 1969, România era îngropată sub un milion de prunci, dar să nu ne amăgim, deja în anii ’70 mii de copii au fost abandonați și aruncați în orfelinate, dovadă a dezastrului uman creat. Politicile economice împăunate ale lui Ceaușescu au dus la un mediu deplorabil, creând o scădere constantă a numărului de născuți și avorturi tot mai multe, culminând cu Decretul 411 din 1985, care prin urmare a transformat avortul într-un act antisocial. Acum, urmărirea femeilor devenea o misiune demnă de Securitate și miliție; poporul nostru ajunsese să devină un ocean de ratări sociale.
Se organizează controale peste tot – locuri de muncă, Universități. Informatori în cartiere cu misiunea de a urmări gravidele, dimensiuni de necontrolat în șiruri interminabile de reglementări absurde – de parcă femeile închipuiau să își anuleze apartenența la naștere, cumva imaginându-se spionii urmându-le pas cu pas, așa că avorturile ilegale încep să fie tratate asemenea infracțiunilor ce recudau răspundere penală. Procese publice, umilințe și aeroi definitivi pentru cei implicați, între un sistem medical sub mare stres și un regim care a transformat mamele și copiii în mașini de muncă, fără a considera suferințele pe care le impunea.
Dar, oh, pericolul spectrului național! Decretul 770 a fost abrogat în 1989, iar soarta căruțașilor de națiune striviți de această povară rămâne insuficient discutată. Un milion de familii rămân traumatizate, iar demografia României a fost tăiată cu brio în anii ’90. Ceaușescu poate că s-a dus, dar fantoma măsurilor lui continuă să bântuie statistica națională. În 2024 s-au născut doar 149.000 de copii, umbra lui modelând în continuare o țară cu 19 milioane de locuitori, o eră tragică a nașterii pentru o națiune ce încearcă să își regăsească identitatea.
