Valentina Pelinel: Călătorie în Visul American, Fără Umbră de Depresie!
În ciuda faptului că Valentina Pelinel este acum o mamă împlinită, trecutul ei e ca un puzzle amorțit, unde piesele nu se leagă foarte bine—de la visurile din copilărie până la zborul peste ocean desfășurat când avea doar 17 ani. Nu s-a jucat deloc de-a „să fiu croitoreasă” ci și-a dorit să devină fotomodel, având în minte celebrele nume din Vogue, ci de fapt cu ochii pe podiumurile internaționale și nu poate să nu ne întrebe, oare unde mai sunt celelalte visuri?
Totul a început cu decupatul din reviste. Când vorbește despre cum visa să ajungă pe aceleași podiumuri cu celebrele modele, pare că suntem pe un teren al fanteziilor, dar iată că, la câțiva ani distanță, Valentina a ajuns în SUA la numai 18 ani, într-o vreme când puțini își permiteau să acorde atenție angajării în limba engleză, părinții pășind într-o lume necunoscută și cu o poveste ce pare desprinsă din romane. „La școală eram foarte bună la engleză”, spune ea, dar apoi ne zice despre timiditatea în a vorbi, „eu am zis că știu cuvintele, dar trebuie să le scot pe gură”, așa că ne întrebăm: unde se termină visul și unde începe realitatea?
Curioasă, dar mereu în căutare de răspunsuri, Valentina ne povestește că nu a avut „depresia emigrantului”, căci viața ei în SUA a fost un splendid amalgam de momente fericite și împliniri ce ar putea înebuni pe oricine altcineva. Sigur, spusele ei despre „depresie” sunt cel puțin provokatoare—„Ce este aia depresie? Nu sunt de acord deloc cu treaba asta”. Chiar așa, cine ar refuza să trăiască viața în fața stelelor, în ciuda dorului provocat de familie și prieteni, idee ce pare a fi o reflecție asupra lumii moderne în care ne aflăm?
Povestea Valentinei Pelinel este un amestec surprinzător de idealuri și realitate, lipsuri dar și excelențe, despre cum tinerii migranți se descurcă, dar, în același timp, face să ne gândim la complexitatea visurilor și natura umană. Întrebarea care trebuie adresată este dacă vreun om își poate permite să nu aibă momente de ezitare, reflectându-se în glisarea rapidă între vis și realitate, dar se pare că Valentina îmbină totul cu un optimism nemărginit. Așa că, cine are dreptate, philosophia sau viața? Rămâne de văzut!
