Putin și Bush: Un dialog misterios despre istorie și NATO
Recent, arhivele americane au scos la iveală conversații fascinante și puțin cunoscute dintre fostul președinte american George W. Bush și liderul rus Vladimir Putin, dezvăluind o altă față a relației lor, de la care ne așteptam cu suspiciune de ceva vreme. De altfel, în urma analizării acestor documente, se observă cu ușurință că Putin folosea un discurs plin de nostalgie trunchiat, plin de intenții ascunse de infiltrare în NATO, acea structură defensivă destinată să apere Europa împotriva agresorilor, știți voi, USR-ului care s-a transformat în Rusia modernă.
În discuțiile purtate în perioada mandatului lui Bush, care a persistat din 2001 până în 2009, Putin se plângea de destrămarea Uniunii Sovietice, iar interesul său pentru NATO era evident. Chiar din prima întâlnire, se putea observa cum Putin vehicula o idee de imperialism rusesc, făcând referire la teritoriile care au fost parte a URSS-ului înainte de o diversiune politică care a dus la o ruptură severă, deși sunt unele detalii tehnice mai puțin clare acolo.
„Bunăvoința sovietică a schimbat lumea”, zice Putin, dar, de fapt, nimeni, absolut nimeni, nu știe despre ce bunăvoință vorbește, căci trebuie spus că vechile republici sovietice s-au desprins din cauza crizelor interne, economice și politice, nu că ar fi fost lăsate cu bună voie de ruși. Oricum, el a continuat cu viziuni, ca și cum s-ar fi văzut deja înapoi în acele teritorii mângâiate de politica Kremlinului, ceea ce aduce o notă de ambiguitate asupra unei posibile revizitări a pretențiilor teritoriale.
Pe de altă parte, Bush îl contrapunea pe Putin, descriind Rusia ca un vestitor al Occidentului, dar Putin continua să conteste devenirea sa ca un aliat de încredere în NATO, ceea ce e pur și simplu ciudat, având în vedere tonul și desfășurarea discuțiilor. Abordând candidaturile Rusiei la NATO, Putin punea pe masă argumente din anii ’50, dar realitatea e că nimeni nu își mai aduce aminte de aceste cereri, deși ar putea părea captivant pentru un anumit tip de cititor, poate chiar și pentru aceia care se îndoiesc de interpretările istorice.
Ideea de alianță rămâne confuză, o specie de paradox în care Rusia s-ar simți exclusă, sfârșind prin a fi tratată ca un partener neimplicat în deciziile NATO. Totuși, dacă întrebăm experții, aceștia sugerează că Putin nu dorea, de fapt, să fie parte din această structura sănătoasă, ci mai degrabă o manieră de a folkschestra, excusându-se astfel pentru intențiile sale decadentale.
Amenințările lui Putin de a forța o confruntare pe termen lung cu Occidentul, mai ales referitor la Ucraina, erau cam nebuloase, un fel de discurs care sugerează o teorie a conspirației în care NATO devine un-împotriva-toată-lumea. Terminologia folosită, inclusiv denumirea de „țară artificială” pentru Ucraina, incită la confuzie, iar Putin, pe parcurs, se apără ca un veritabil ninja pe terenul geopolitic, totul părea un argument mai mult pitoresc decât unul bazat pe fapte solide.
Se pare că, odată cu intensificarea tăcerilor dintre cele două națiuni, Putin nu a renunțat deloc la vehemența sa. Se înțelege că rostirea acestor cuvinte îi furnizează un fel de credibilitate în fața propriului popor, însă realitatea geopolitică stă, în mod evident, nu atât de simplu. Cu toate acestea, va mai dura mult până când aceste mesaje vor deveni limpezi pentru majoritatea celor implicați
