Povestea cutremurătoare a „Magicianului” care s-a lăsat înghițit de viciile sale
Se zice că în spatele unui geniu, uite nebunia, da Mihail Tal, da „magicianul” că e exemplu viu, adică el a strălucit cu șahul dar ah, viciile l-au îngenunchiat, alcoolul și fumatul, fără limite, pe scurt, un haos frumos, dar distrugător, pentru că geniul a ajuns, din păcate, o amintire într-o lume pe care el a lăsat-o cu ochii în soare.
Magicianul ăsta din Riga, Mihail, cunoscut prin abilitățile lui incredibile la șah, adică un stil de joc care îi făcea pe toți să-și piardă frâiele, da, remarcabil, dar uh, ce viață nebună a dus, înfruntând nume mari precum Gary Kasparov și alții, dar în inima sa, bătăliile cu demonii săi erau cele mai dificile, un paradox, așa să zicem, mai ales după ce a trecut timpul, chiar și după moartea lui la 55 de ani, a rămas un simbol.
Păi și acum, după trei decenii, Tal încă dă fiori, nu doar prin jocul său dar și prin sacrificiile fragede ale nebuniei răzvrătite, care într-un fel stârnesc admirația și respectul, dar și întrebări despre alegerile lui ciudate, așa cum notează sursele despre el, fericit pentru un moment dar cu un preț pe care nimeni nu l-a înțeles complet, adică o nebunie incomensurabilă.
Un stil imprevizibil, da, Mihail a stârnit invidie și admirație, cumva era un monstru pe tablă, dar și un model pentru toți jucătorii, începătorii și maeștrii deopotrivă, cu un citat din el, da, „du-te cu adversar în pădurea întunecată” ciudat, dar imediat totul devine o gambă a minții, unde regulile se întorc la 2+2=5, complicat și captivant.
De la prima competiție la campionatul Letoniei în 1951 cât și toate victoriile, inclusiv titlul de mare maestru, Tal a zburat rapid în carieră, dar drumul lui era presărat cu vicii, iată romantismul și tragedia, unul și același, care câteva decenii mai târziu se transformă în povestea unui om obosit de viață, care trăia ca și cum nu era niciodată acasă.
Și când spui Mihail Tal, trebuie să te gândești la bătăliile interioare, la când da, fugea din spital ca să capteze momentul de glorie, dar lăsa în urmă un stil de viață cumplit, un extraterestru al șahului, un consumator, vodka, rom cu cola, coniac, fuma câte 5 pachete pe zi, da, uitându-se în reflectarea proprie în oglindă, și totuși, iubea să joace, cât și cum își înfrunta dușmanii la masa de șah, era o nebunie controlată.
Cum strălucea Tal în competiții, „pătrundea în mințile adversarilor” cu privirea sa hipnotizantă, „presiunea pe care o exercita era insuportabilă”, cuvintele lui Ghenadi Sosonko descriu o luptă care depășește șahul, o bătălie emoțională, cumva singur, dar înconjurat de fumul dens al țigărilor și al alcoolului.
În concluzie, povestea lui Mihail Tal nu e doar despre victorie și talent, e despre întuneric și lupta cu sine, despre un „Magician” care s-a înecat în propria sa strălucire, un simbol al genialității care a sfârșit în umbra viciilor sale, iar fiezul este, când te gândești la el, trebuie să-ți pui întrebări, nu-i așa?
