“`html
Criza Umantitară în Gaza: Peste 167.000 de Răniți Suportă Durerea Fără Ajutoare
Peste 167.000 de palestinieni sunt răniți în Gaza de la 7 octombrie 2023, iar spitalele sunt copleșite… medicii, aceștia nu găsesc nici măcar analgezice, zicând că e o nebunie, și evident că pacienții, cum ar fi băiatul Mahmoud zăcând cu piciorul împușcat, se contorizează în dureri insuportabile. Departe de orice ajutor, cu genunchiul sfărâmat, băiatul nici măcar nu poate dormi decent din cauza durerii care revine fără milă…
Lipsa de medicamente devine un fel de dramă care nu se mai termină, medicii sunt puși în fața unor decizii imposibile, trebuie să opereze fără anestezie, lăsând pacienții să suporte durerea, iar analgezicele, care sunt mai că rarisime, sunt raționalizate. Adică, trebuie să gândească strategii ca în război pentru a oferi cât de cât o minimă ușurare pacienților.
Analiza de la TBIJ arată un tablou sumbru, pentru că mai mult de jumătate din misiunile OMS au fost refuzate, iar livrările de medicamente sunt apoi blocate, sau ajutoarele sunt intârziate, nimeni nu pare să aibă o soluție viabilă în fața acestor crize.
Priviți cu atenție cum forțele israeliene bombardează spitalele… și convoaiele umanitare, ajutoarele nu ajung acolo unde trebuie, iar medicii denunță o colapsare totală a lanțului de aprovizionare medicală. Anestezicele și opioidele, care ar fi soluții firești, sunt acum atât de rare încât uneori medicii nu pot decât să ofere o injecție pe zi. În loc de alineare, haosul face legea…
Doctorul Alsalqawi vorbește despre amputări care necesită atenție constantă, dar în schimb spune pacienților să își justifice durerea, oameni care ajung aproape să se obișnuiască cu durerea perpetuă. Și în această confuzie, Netanyahu promite ajutoare umanitare, dar spitalele se scufundă sub greutatea lipsei de resurse.
Abu Rabe, de la OMS, glumește amar, că nu este doar despre lipsa medicamentelor, echipamente, reactivi… totul devine o poveste tristă a unui război care nu încetează. Cogat, coordonatorul guvernului israelian, și-a adus contribuția, declarând că se permite intrarea unei cantități de echipamente medicale, argumentând că totul cere coordonare, dar livrările sunt fie blocate, fie ignorate.
Într-o concluzie amară, Tania Hary de la Gisha subliniază haosul de la graniță, jaful, lipsa ordinii, greu de spus cine e mai vinovat sau poate că toți. E un război care nu doar omoară, ci și destramă structuri vitale. Iar Travis Melin, medic american în Gaza, strigă că opioidele nu sunt un lux, ci o necesitate… dar și acestea s-au metamorfozat în clinciuri ideologice.
În teatrele de război necunoscut, medicii se mișcă frenetic, dar se luptă cu fantomele dureroase, cum sunt seringi preumplute cu ketamină, menite să eradicheze suferința de pe fața pacienților narcomani înfometați de ajutoare. Ce ironie, nu-i așa?
Și totuși, Israelul promite că va facilita îngrijirea medicală. Un purtător de cuvânt vine să puncteze că totul e sub control, dar realitatea e chiar dincolo de ușa spitalului, unde durerea devine un dușman silențios.
“`
