Criza Munițiilor: Impactul Războiului din Iran asupra Capacităților Militare ale SUA
Într-o atmosferă tensionată, cu un cer gri deasupra, senința unui război iminent se simțea în aer. La Conferința de Securitate de la München din 2024, J.D. Vance, pe atunci senator, a subliniat cu o voce gravă: „Trăim într-o lume a penuriei”. Cuvintele sale au răsunat ca un avertisment, reflectând o criză profundă în capacitățile militare ale Statelor Unite. Cu un război în desfășurare în Iran, Vance anticipa dificultățile majore pe care le va întâmpina armata americană în fața unui conflict extins în Europa de Est și în Asia de Est.
O Campanie Aeriană Fără Precedent
Acum, în calitate de vicepreședinte, Vance avea toate motivele să fie îngrijorat. Războiul inițiat de Donald Trump în Iran a pus o presiune imensă asupra forțelor armate americane, deja suprasolicitate, lăsându-le mai puțin pregătite pentru un potențial conflict în Asia. Conform unui raport al Payne Institute of Public Policy din Colorado, în primele 16 zile de conflict, Statele Unite au folosit aproximativ 11.000 de muniții, transformând Operațiunea Furia Epică în „cea mai intensă campanie aeriană inițială din istoria modernă”. Aceasta a depășit chiar și primele zile ale bombardamentelor NATO asupra Libiei din 2011.
După ce avioanele americane și israeliene au obținut controlul asupra spațiului aerian iranian, distrugând apărarea antiaeriană a țării, acestea au început să folosească bombe cu rază scurtă de acțiune, mai ieftine și disponibile în cantități mari. Pete Hegseth s-a lăudat recent că Statele Unite dispun de o „rezervă practic nelimitată” de muniții de acest tip, estimând că 99% din munițiile folosite în Iran erau de această categorie.
Muniții Rare și Provocări în Aprovizionare
Cu toate acestea, problema reală a apărut în prima săptămână de război, când avioanele americane au fost nevoite să opereze de la distanță, lansând peste 1.000 de muniții rare și costisitoare de atac la distanță. Rachetele cu rază medie și cele antiradiație, folosite pentru a detecta radarele de apărare aeriană, au consumat rapid din stocurile deja limitate. În prima săptămână de conflict, Statele Unite au lansat aproximativ 140 de interceptoare Patriot PAC-3 MSE și peste 150 de interceptoare THAAD, lăsând stocurile deja reduse. Anul trecut, SUA utilizaseră un sfert din inventarul de interceptoare THAAD pentru a-și proteja aliații de atacurile iraniene.
„Avem suficiente sisteme Patriot pentru a continua”, a declarat Cancian, de la CSIS, dar a subliniat că fiecare interceptoare folosit reprezintă un potențial pierdut pentru apărarea altor regiuni ale lumii, cum ar fi Ucraina sau Pacificul de Vest. Refacerea acestor stocuri va dura ani de zile, iar costurile de înlocuire ale muniției folosite în primele zile de conflict sunt estimate între 20 și 26 de miliarde de dolari. Cu toate acestea, problema nu se reduce doar la bani, ci și la lipsa producției. Pentagonul avea planuri de achiziție a doar 57 de rachete de croazieră Tomahawk în anul fiscal curent, în timp ce utilizarea acestora în primele zile de război depășise 300.
Presiunea Asupra Forțelor Navale și Personalului
Pentagonul a anunțat planuri ambițioase pentru creșterea producției prin contracte multianuale, vizând să crească producția de Tomahawk de la 60 la 1.000 pe an și pe cea de PAC-3 MSE de la 600 la 2.000. Totuși, aceste inițiative depind de aprobarea Congresului, care nu a oferit încă finanțarea necesară. În plus, lanțul de aprovizionare este complicat, cu multe materiale esențiale provenind de la un număr redus de furnizori.
Pierderile de echipamente au fost limitate, dar uzura rămâne o problemă majoră, în special pentru marina americană. Cu 11 portavioane mari în flota sa, doar câteva sunt disponibile simultan. USS Abraham Lincoln și USS Gerald R. Ford sunt deja implicate în operațiuni, în timp ce USS George H.W. Bush se îndreaptă spre zona de conflict. USS Gerald R. Ford, aflat pe mare de aproape 270 de zile, riscă să stabilească un record pentru cea mai lungă desfășurare a unui portavion de la războiul din Vietnam.
Desfășurările prelungite au un impact pe termen lung asupra moralului și sănătății echipajului. „Este ca și cum ai conduce o mașină cu 320 km/h luni întregi, fără să schimbi uleiul”, a comentat un fost oficial al Pentagonului, subliniind efectele devastatoare ale stresului pe termen lung.
Viitorul Conflictelor Militare și Provocările cu China
Ritmul actual al operațiunilor ar putea duce la perioade în care Statele Unite vor fi incapabile să desfășoare portavioane în anumite regiuni ale lumii timp de doi sau trei ani. În același timp, epuizarea personalului și misiunile lungi cresc riscul de probleme grave, inclusiv suicidul. Cu toate acestea, există și beneficii. Fostul oficial al Pentagonului, Michael Horowitz, a subliniat dezvoltarea unor arme mai ieftine și utilizarea pe scară largă a inteligenței artificiale pentru luarea deciziilor. Totuși, aceste avantaje vin cu riscuri, avertizând că expunerea tacticilor americane ar putea oferi Chinei o fereastră de oportunitate în cazul unui conflict.
Într-un context în care Vance și apropiații lui Trump susțin necesitatea conservării resurselor pentru un posibil conflict cu China, războiul din Iran reduce semnificativ capacitățile Statelor Unite în Asia, unde trupele și sistemele de apărare sunt deja redislocate. „Nu există o modalitate de a prezenta această situație într-o lumină mai bună”, a concluzionat Tom Karako, de la CSIS, subliniind că consumul uriaș de muniții și slăbirea apărării antirachetă ar putea afecta descurajarea în Pacific pentru restul acestui deceniu.
