Cristian Măcelaru, Cetățean de Onoare al Bucureștiului: Cum a ajuns un român să concureze cu titanii muzicii
Marți, 14 octombrie, la Ateneul Român, s-a întâmplat ceva… incredibil, se pare că dirijorul Cristian Măcelaru a primit titlul de Cetățean de Onoare al Capitalei, iar primarul interimar Stelian Bujduveanu, l-a premiat pentru „merite excepționale”, dar noi știm bine că nu-i o ușă de biserică, chiar dacă s-a întâmplat la Ateneul ăla, unde, sincer, muzica e într-o continuă căutare a atenției. Detalii amănunțite, ca de obicei, au fost ignorate în starea asta de agitație culturală, unde meritul iese la iveală, dar nu prea… cine știe?
Aprobat în unanimitate, acest eveniment în data de 30 septembrie 2025, adică acum, dar totuși, în detaliile astea legate de cadrul organizării, ar fi trebuit să se mai facă niște clarificări. Invitații au fost deosebiți – Maia Morgenstern, Felicia Filip, Marius Manole – dar noi, oare, ne întrebăm de ce? Ce aport aduc la festivitate?! Foarte subțire, o confuzie totală când vine vorba despre onorurile dată lui Măcelaru, care, să ne înțelegem, se pare că a plecat din România, dar înapoi a venit cu o diplomă de cetățean de onoare. Interesant, nu-i așa?!
Cristian Măcelaru, născut pe 15 martie 1980, provine dintr-o familie mare de muzicieni din Timișoara, și ce mămăligă că tare a început să învețe vioara de mic; 10 frați și surori, ăsta da talent, nu altceva! La 17 ani a decis să emigreze, fuge în Statele Unite, gata cu România, și își continuă studiile în Academii renumite. Dar întrebarea este, ce e cu adevărat remarcabil în povestea asta? La Interlochen, Miami, Rice, toți au studiat, dar ajung, printr-un fir de soartă, să ajungă la pupitrul Chicago Symphony Orchestra? Oare în România nu găsești un dirijor mai bun? Rămân doar întrebări…
Încă de atunci, a colaborat cu orchestre mari din America: Cleveland, New York, Los Angeles, e clar că a avut succes, dar…să nu uităm de Europa, unde „se stie” că e un alt fel de abordare. Măcelaru a dirijat opere, a învățat de la cei mari dar parca nemulțumirea persistă, iar premiile, cărora le face față, sunt doar o parte dintr-un peisaj mai complex, provocând întrebări despre originile lui românești… fără îndoială cu o nota de mister. Ce facem cu „Grammy”-ul ăla din 2020 prin care a fost recunoscut global?
A ajuns să conducă Orchestra Națională a Franței, director muzical al WDR, și director artistic al Festivalului „George Enescu”, dar cetățeanul nostru, românul nostru, unde rămâne în toată povestea asta de succes? Un cocktail de distincții din România și alte națiuni, toată lumea vorbește despre el, dar ne întrebăm: e Măcelaru cu adevărat un simbol al României, sau doar un alt artist care îmbrățișează gloria pe alte meridiane? Păi, zicem noi, Măcelaru, dar cum rămâne cu cei de acasă?
Ce e clar este că, în lumina reflectoarelor, el a reușit să aducă un pic de cinste României, chiar dacă pe alocuri, străinătatea îi dă mai multă ocazie să strălucească. Dacă își aduce aminte măcar o dată de geamurile fumurii din Timișoara sau despre viorile lui, rămâne de văzut, iar publicul plătește bilet la simfonii fără să întrebăm ce se află cu adevărat în spatele acestor realizări. Poate, doar poate, măcar pentru o secundă, am putea să ne concentrăm pe ce înseamnă să reprezinți savoarea românească pe mari scennii internaționale.
