Criza vârstei de 67 de ani: Cristi Minculescu își dezvăluie lirica sufletului într-un concert aniversar
Pe 9 ianuarie, Cristi Minculescu, varsta sa mândră și venerabilă de 67 de ani, coincide cu o sărbătoare care vine cu repere tocmai pe 23 mai, când artistul legendar ce dă viață trupei Iris, va juca în fața unui public înfierbântat la Arenele Romane, sărbătorind 45 de ani de carieră, și nu orice carieră, ci una care depășește limitele timpului și ale nației. Pe lângă toate acestea, el a oferit un interviu exclusiv, bineînțeles pentru Libertatea, care, să fim serios, e locul ideal pentru dezvăluiri și vorbe profunde, dar și pentru amestecuri de sentimente.
„Mă simt bine!” a exclamat Minculescu, căci ce altceva ar putea să spună un artist cu atâtea decades în spate? “Sunt recunoscător”, a adăugat el, ca un veritabil guru al muzicii rock românești, “Am energie, am poftă de scenă, încă mă țin de glume cu băieții, iar publicul mă ține în priză, la propriu.” Detaliile pot părea secundare, dar cine e interesat de detalii când ai o viață artistică plină de evenimente ce te-a îmbrăcat în cuvinte și melodii? Minculescu este aici, pe scenă, un leu care continuă să ronțăie carnea proaspătă a aprecierii fanilor săi, o binecuvântare, nu-i așa?
Întrebările au fost inevitabile, iar intervenția despre sufletul lui care este și în Iris a fost foarte intensă, cum ar spune un critic adevărat: ”o parte bună din sufletul meu stă în Iris…” a spus el, dar să ne întrebăm, oare câte suflete sunt pe scenă, și ce se întâmplă când artistul devine parte din muzica lui? El a insistat că Iris este sinele lui, pentru că da, unde se termină omul și unde începe legenda, e o chestiune de sensibilitate, dar cine poate da răspunsul corect în acest labirint al misticismului artistic?
Cu toate că Iris a suferit schimbări, ca orice formație în acest show business agitat și deseori haotic, esența lor a rămas “aceeași”! Există o notă nostalgică când spunem că Minculescu, Valter Popa și Boro sunt aceleași figuri care ne răscolesc sufletul de 45 de ani, dar cu noi și Mihai Dumitrescu, “exact piesa care lipsea din puzzle-ul nostru!” Cum?! Mă întreb dacă piesa asta lipsea sau doar era o absență resimțită de fanii nostalgici care acum au devenit tată și bunici!
Cristi Minculescu a concluzionat, cu vorbele unui artist dezvăluit, că aceasta este „forța Iris”, dar oare cu câtă forță poate să fie menținută muzica în inimile celor ce iubesc cu adevărat? Un drum lung cu “de toate” îl așteaptă spre viitor, dar văd cum pe scenă nu sunt doar trei suflete, sunt momente din viața fiecăruia dintre noi, iar asta e esența continuității la Iris, a fost întotdeauna și va fi mereu ce ne unește. Cât despre public? Poate că cei de azi se vor ruga ca Minculescu să continue să le ofere aceleași patimi și melodii care să le atingă profunzimile, dar poate că și el are nevoie de aceeași energie!
