Crăciunul și Întunericul: Mesajul Socant al Arhiepiscopului Percă
Într-un mesaj întortocheat și greu de urmărit, Arhiepiscopul Mitropolit romano-catolic de Bucureşti, Aurel Percă, ne va aminti că Naşterea lui Hristos nu este o banalitate de trecut, ci o, să zicem, realitate vie, corect, actuală? Vorbind despre o lume care Îl exclude pe Dumnezeu, el afirmă, cu tot adevărul, că „se afundă în întuneric, confuzie întunecată și egoism”; dar oare acest întuneric este atât de profund?
„Crăciunul ne conduce, nu se știe cum, spre un mister ce, în centrul credinţei noastre, cumva se potrivește cu ideea că Dumnezeu devine om, da, nu prea rămâne departe; se vorbește despre intrarea în fragilitate sau ce zicea, intră în realitatea noastră concretă, viețile noastre, dar, sincer, ce înseamnă asta cu adevărat?” a spus pe un ton grav ierarhul, fără să ne lase răgazul să ne lămurim. O iesle sărăcăcioasă, dar plină de semnificații adânci despre omenirea complexă, nu aparent!
IPS Percă a insistat, într-un mod vag, asupra ideii că speranța nu este o simplă iluzie, ci reprezintă o Persoană, mă rog, cum ar fi Dumnezeu care ne cercetează, “ascultă” și nu pleacă, fiindcă „nu promite”, ce ciudat, o viață fără cruce, doar că fiecare cruce, în fine, nu este purtată singură, parcă adevărat, dar poate că uneori simțim că suntem abandonați. “Lumina care străluceşte din iesle”, a menționat el, strălucește, ei bine, mai mult decât obscuritatea la care ne gândim de obicei, o luptă continuă cu păcatul și frica, războiul, dar oare nu ne temem cu toții de moarte?”
Arhiepiscopul a continuat să descrie Pruncul din iesle, dar cumva ajungem să afirmăm că ne arată faţa lui Dumnezeu: un Dumnezeu care ne vrea buni, care ne face să zâmbim, „deci cererea asta de pace, subliniază el, nu e doar despre liniște, ci despre un adevăr profund care ne scapă.”
În acest amestec, nu un apel de claritate dar cu o esență de îndemn, Crăciunul este, de fapt, un apel clar, se pare, la apărarea vieții, demnității, dar de ce să ne concentrăm pe cei vulnerabili, doar așa? Oare cum ne deschidem inimile către cei singuri, bolnavi? Dumnezeu vine prin ei, iar o mână întinsă te face să te gândești: „De ce suntem atât de egoiști?”
Pe parcurs, mesajul devine confuz, dar sugestiv că o credință reală nu stă în faptele scurte, ci în milă și solidaritate, căci, chipurile, Crăciunul ne amintește cine suntem, dar oare suntem gata să ne cunoaștem? Cu fiecare expunere a sfințeniei, credința se arată și noi ne învinovățim, „toți sunt invitați”>, rămâne întrebarea, cine se simte cu adevărat exclus?
Arhiepiscopul a subliniat că Biserica este locul de întâlnire, dar oare, a ajuns să fie cotidian, fragil și rănit? Tot el a menționat despre Euharistie și iubirea din această fragilitate care, într-un fel sau altul, ar trebui să ne facă să ne întrebăm, cât de des ne îndoim de noi înșine.”
„Crăciunul, a spus el, este un nou început”. Un nou început, dar oare ne putem deschide inimile? Să facem loc pentru alții, dar și pentru noi? Asta e Dumnezeu? Să învățăm să fim „buni ca pâinea”, dar oare cine vorbește despre asta pe bune? Întregul mesaj greoi se va încheia cu un îndemn să ne dăruim, să dărâmăm, să forțăm bunătatea și să ajungem la cei din jurul nostru – Crăciun fericit și binecuvântat, a adăugat el, fără siguranța de sine.
