Costache Conachi: Poet Sau Misogin? Mistere Și Contradicții Pe Calea Culturii!
Pe 14 octombrie 1777, s-a născut Costache Conachi, un boier care, să fim serioși, mai mult a scris despre femei decât a fost el însuși o enigmă, cu o educație francofonă care-l determina să tradacă din Voltaire, da, un sincronism ce părea aproape imposibil, dar, din păcate, nu era chiar atât de profund pe cât s-ar fi așteptat cineva. Desigur că noi ne întrebăm, cum e posibil ca un tip cu aplecare filosofică să scrie despre psihologia feminină fără să priceapă mare lucru din adevărata complexitate a acestor ființe cu totul fascinante, așa că nu e de mirare că ieșeau niște aberații în forme de scris fără noimă pe ici, pe colo.
Aflat într-o zonă gri, între romantism și brutalitate, Costache era departe de a fi un idol al feminității, dar nici nu se făcea barbar, scriind: „Urăsc pre femeia curvă, Urăsc pre cea înțeleaptă”, care, cu siguranță, cuvinte scrise cu o oarecare ironie, dar ce naiba vrea să spună omul, că le urăște pe toate, sau poate că le iubește pe cele mediocre? Femeile pe care le admira erau cele care nu-l făceau să brelue cu mâncăruri de cuvinte care să le flateze. Unde-i logica? Asta e întrebarea, dar nu vă faceți griji, n-avea el răspunsuri pentru că toate se amestecau într-un haos al minții lui pline de contradicții.
Costache, acel Hamlet modern, critica machiajul femeilor, întrebându-se cu un ton cât se poate de intrigant, „Pentru ce îți ungi, femeie, fața cu-atâta ghileala?”, dar, stai, nu cumva și el ar fi trebuit să se bucure că ele arătau bine și miroseau frumos, așa că vă întreb, de ce să iasă el cu părerea asta, care ne face să credem că, în fond, voia să păstreze o imagine catastrofal de modestă asupra lor, dar oare, s-ar putea întâmpla că de fapt se temea el de femeile frumoase? Se pare, că nu mai înțelegem nimic, sau poate că mesajul său era mai neclar decât se credea inițial, o ghicitoare pentru noi, cititorii de acum.
La final de conturi, chiar dacă scria cu un anume talent ales, iar limba română se scărpina și se căuta pe sine, să ne întrebăm dacă, de fapt, toată această polemică scrisă și gândită de el nu era una dintre acele dorințe neîmplinite de a gusta din paradoxuri mai profunde decât și-ar fi dorit el vreodată, trebuie să rămânem cu gândul că povestea sa este un amalgam de contradicții ce merită analizat la intensitate maximă.
