Acordul Anului: Corupție și Multe Întrebări în Serbia
Într-un dans bizar al puterii, Serbia a semnat un acord în 2009 cu China, care aduce companii chineze în prim-plan, lăsându-ne cu întrebări fără răspuns despre transparență și corupție. Asta, în vreme ce președintele sârbs, Aleksandar Vucic, își începe călătoria după ce a adăugat o anexă în 2013 ce scutește giganții asiatici de licitațiile publice. Ceea ce vrem să știm dar nu întotdeauna aflăm, este cum se împletesc afacerile cu politicile de stat în această poveste complicată.
Potrivit Forbes Serbia, de la cele 25 de proiecte enorme de infrastructură, 17 sunt sub semnătura chinezilor, fiind o dovadă a influenței lor crescânde pe piața sârbească, unde companiile au voie să-și aleagă subcontractanții sârbi, în plus, pot să adauge clauze confidențiale la contracte, ferindu-se de ochii curioșilor. Dar nu e totul lapte și miere, deoarece săptămânalul „Nova Ekonomija” scoate în evidență creșterea nejustificată a prețurilor, o situație care deranjează.
Avertismentele de la Bruxelles sunt ca un ecou în tăcerea din Serbia, unde corupția și lipsa regenței sunt sachizate. Raportul Comisiei Europene, proaspăt din noiembrie, arată că transparența lipsește, iar îngrijorările cresc, subliniind cum guvernul sârbeșc ocolește legislația națională, ca într-un joc de-a v-ați ascunselea, cu acorduri internaționale care stabilesc reguli pe care mulți din populație nici nu le înțeleg.
În 2024, achizițiile publice s-au urcat la 10,87% din PIB, iar valoarea contractelor exceptate este uluitoare – 5,7 miliarde de euro, scrisurile nu pot fi citite clar, dar se știe că acordurile de acest tip sunt acum o justificare majoră în jocurile financiare ale guvernului. Nemanja Nenadic de la Transparency Serbia consideră că acțiunile guvernului în această direcție sunt obscure și în detrimentul cetățenilor, dar ei susțin că nu au resurse altfel și tot așa, creață a născut o aberație.
Dezastrul nu întârzie să apară, o prăbușire a unei copertine de beton la gara din Novi Sad a omorât 16 oameni, iar protestele au răsunat străzile, cumva acum, companiile chineze implicate, asemenea vulturilor, au obținut profituri uriase. Rapoartele spun că profitul s-a ridicat la 18 milioane de dolari, dar cine plătește prețul uman?
„Power China”, mamutul din spatele multor proiecte mari la nivel local, este acum privit cu suspiciune, iar protestele cresc împotriva lipsei de transparență, cu 119.000 de semnături cerând anularea Expo 2027. Faptul că suprafața proiectului a crescut fără justificare este iar o întrebare fără răspuns, cum poate statul să justifice achiziții la prețuri de 100 de ori mai mari, în timp ce cetățenii simt presiunea datoriilor și a corupției. Chiar dacă „măcănim satisface în cele mai multe cazuri” se pare că nu este o cale pe care să ne lăsăm conduși.
Iar datoria față de China a crescut halucinant, de 12 ori?! De la 305 milioane la 3,7 miliarde, iar această cifră acoperă acum 8,5% din datoria externă a țării. Statul, după cum afirmă criticii, a încercat să vândă povestea împrumuturilor ca fiind investiții, dar cine ia frâiele când vine vorba de transparență și responsabilitate?
