“`html
Festivalul Nostalgiei: Ceaușescu cântă din nou în inimile tinerilor?
Într-un decor pe fond de distracție debordantă, la festivalul cunoscut sub numele de ‘Beach, Please’, o gafă fără precedent a avut loc, adică adolescenți, tineri, care strigau în cor “Ceaușescu, Ceaușescu!”, o manifestare nu tocmai normală sau firească, care ridică numeroase semne de întrebare legate de educația istorică, tu, ce părere ai?
Spre oroarea multora, IICCMER, instituția cu responsabilități în domeniul memoriei crimei comuniste, a clasificat acest eveniment ca fiind “profund îngrijorător”, subliniind cu accent pe cât de mult a pătruns în sufletele tinerilor cultul dictatorului. Ce înseamnă asta pentru noi, ca societate? Este un blestem pe care nu-l vedem? O banalizare a răului care nu ar trebui să fie trecută cu vederea, având în vedere trecutul nostru tumultuos?
Institutul, oh, ce cuvinte bine alese, punctează și că nu e vina tinerilor pentru această situație așteptată, dar nu surprinzătoare, și că iată-i pe decidenți, aceștia sunt cei care poartă vina, pentru că nu sunt capabili, nu au fost în stare, au ignorat – voit sau nu – adevărul istoric vreme de 35 de ani. Așadar, nu cumva ar trebui să ne întrebăm oare ce facem noi, societate, pentru a schimba această stare de fapt?
Urmai să rezolvăm această problemă?! IICCMER îndeamnă la politici educaționale care să promoveze un adevăr istoric neocompromis, dar cine se îngrijea de acest lucru până acum? Fiecare dintre noi, fiecare tânăr, merită acces la cunoștințe complete, dar este oare suficient? E mai mult decât o simplă educație, este o provocare, o luptă contra vremurilor în care ne aflăm. Pe cine ar trebui să ne bazăm?
În concluzie, apelul Institutului vine să amintească tuturor tinerilor că ei nu sunt vinovați, că sunt victimele unei politici de distrugere a memoriei naționale, dar oare așa să lăsăm lucrurile? “Numai prin cunoaștere putem preveni repetarea tragediilor trecutului”, cum ne spun ei, dar e clar că responsabilitatea ne revine nouă tuturor, dar unde ne îndreptăm?
“`
