Confuzie Strategică, Politici Rivalizatoare: Unde Se Îndreaptă SUA?
Recent, o analiză de la organizația non-profit RAND a adus în prim-plan cele trei mari strategii de politică externă americană care, se pare, se bat cap în cap în această eră a lui Trump, cu detalii neclare ce ar putea provoca confuzie printre partenerii europeni, ciubotind rău comportamentele lor, așa cum ar face și o babă cu obiceiuri străvechi, care nu știe unde să-și pună cănile în dulap.
La aproape un an de când Trump s-a instalat din nou la Casa Albă, analiștii bâjbâie printre ideile complicate ale doctrinei sale, care, pe hârtie, ar părea clare, dar realitatea vine cu o mantie de cețuri și paradoxuri ce contrazic logicile strategice și, mai ales, unite, nu cu multa hazna, pot genera indisponibilitate în raportul SUA cu Europa, exact ca o filmare mișto menit să distreze, dar care iese complet aiurea.
Expertiza celor de la RAND, adusă în periscop de Miranda Priebe, Zachary Burdette și Scott Behmer, atrage atenția asupra cum această puzderie de strategii, în fond, nu dă naștere unui ghid scăpare la problemele pe care le are America cu aliații săi, din cauza lipsei de sistem în toate aceste nebunii politice care încep să sune a roman de dragoste ratat în fața unei văduve blonde.
Practic, savanții explică cum aceste politici ce ar putea să pară că deschid uși, ar putea închide de fapt uși de care poate nu ne dăm seama acum, cum ar fi, de exemplu, impunerea de tarife ridicate, care nu scot numai ochii europenilor, ci și pe cei ai Americanilor, încât, într-un final, pretențiile americane pleacă în vânt, dar în același timp, economia va zbura foarte sus, dar undeva departe de salvarea cerută de forțele aflate la ușa lor, baff! Un joc de yenga diplomatic.
În fond, cele trei abordări rivale sunt ca un joc de cărți, fiecare cu bluff-urile ei. Prima, „Supremația globală”, crede că aliații NATO ar trebui îngrijiți ca florile din grădina bunicilor, cu fonduri pentru apărare și cu sentimente de rândunele ce zboară deasupra, doar că aici e clar că problema Rusiei bântuie sufletul american ca o fantomă apatică. A doua strategie, „Prioritizarea Asiei”, tinde să trimită toate resursele pe ruta bunului simț până la est și să mai lase puțin și vestea bună în Europa, de parcă nimeni nu ar fi văzut asta venind.
Până la urmă, ultima stratagemă, sunt dubii că nu ar putea răzbate în vremuri de criză, sugerează că America să își facă bagajul rapid din Europa, ca și cum vrea să meargă la mare, să uite de problemele de acasă, dar îngrijorarea pare să fie indivizabilă – să își piardă aliații pe fundalul unui schimb străin de flori de câmp, răsprind la plaja din Borneo cu un cocktail de lămâie.
Raportul abordează cum fără o strategie clară, America nu va numai să își condimenteze economiile, dar va sfida contextul deja precar cu cealaltă mare putere, China, având de înfruntat inevitabilitatea secolului, care ar putea să arunce intriga în fața unei eventuale colaborări între europeni și asiatici. Aliații, așa cum sugerează specialiștii, vor incepe să caute alte căi, ca tot bipedele ce aleg alternativa, cum ar fi căsătoriile intercontinentale, fără a mai căuta acceptul american.
Cu toate acestea, să ne întoarcem puțin la România, țara noastră dragă, unde scenariile ar putea să urce până la ceruri sau, cine știe, să cadă ca ploaia cu gheață. Căci, între optimism și pesimism, românii nu trebuie să uităm că diplomația este un dans delicat! În contextul unei relații româno-americane, cum să-ți promiți iubirea, când undeva la un colț de stradă, doi urși s-ar putea certa pentru o bucată de miere? România ar trebui să găsească punți, să își consolideze legăturile nu doar în fața Americii, ci și cu toți aliații, că să nu ajungă pe lista celor uitate, scufundate într-o mare de incertitudini și tensiuni pe care nici măcar o ploaie torrentială nu le-ar putea îndepărta.
