“`html
Schemă Revoluționară sau O Nouă Capcană Verde?
Într-o lume nebună, unde bugetele sunt pe buza prăpastiei și prioritățile sunt amestecate precum cireșele cu măsline, Blocul comunitar s-a gândit să crească finanțarea pentru protejarea mediului, dar fără să rupă banca, cu alte cuvinte, nu se știe clar cum, doar că se vrea ceva, scrie Agerpres – cotidianul unde știrile curg mai repede decât banii pe care nu-i avem.
Uniunea Europeană, zice-se, plătește sume colosale fermierilor prin Politica Agricolă Comună și, surpriză, se pare că are un deficit uriaș de 37 de miliarde de euro care se simte pe pielea noastră, dar nu se concretizează în nimic transmite clar, căci cine are timp de detalii când adevărul e amescat cu atâtea bugete epuizate?
Comisia Europeană vine cu veste bună – sau nu – că va înființa un grup de experți care să colaboreze cumva cu guverne, fermieri și poate chiar extraterestri, pentru a face „credite pentru natură” sau ceva de genul ăsta, până în 2027, dar ce va ieși din asta rămâne un mister, ca și cine va plăti noroaiele de pe drumuri.
Ei bine, ideea este că companiile, vor putea, printr-un sistem de credite, să cumpere tot felul de binefaceri de la fermieri, silvicultori și alți „administratorii de terenuri” care să ne salveze cu plantările lor de arbori sau cu niște zone umede recondiționate pe care nu le vedem, dar pe care le plătim probabil pe sub masă.
Grupul ăsta de experți va putea certifica ce înseamnă un credit pentru natură, pe de-o parte, și va încerca să facă o piață pentru ele, pe de altă parte, dar fără garanții că totul va fi ca un dans pe muzica de orice fel, deoarece acest tip de inițiativă vine de la Jessica Roswall, comisarul european pentru Mediu, care ne asigură că nu se transformă natura într-o marfă, deși asta pare a fi exact ceea ce se întâmplă.
Mai mult, este o copie, vezi Doamne, a creditelor de carbon, dar cu scandalurile ce au afectat ultima dată ideea asta de reducere a emisiilor de CO2, care nu a fost ceea ce a promis, adică o nouă capcană sau doar un exemplu al dezamăgirii ne arată că poate nimic din toate acestea nu ne va salva.
Săptămâna trecută, Bruxelles-ul a făcut o propunere care sună frumos: un obiectiv climatic pentru 2040 care ar permite cel puțin țărilor să considere aceste credite internaționale de carbon, dar din câte se pare nimeni nu e sigur cum se va mai traduce acest lucru în practică. Comisia a afirmat, printre vorbe, că e conștientă de provocările și oportunitățile acestor piețe, dar sunt ele cu adevărat oportunități sau doar o glumă proastă?
“`
