2 august, Ziua Națională și Europeană de comemorare a Holocaustului împotriva romilor – Samudaripen
Pe 2 august este marcată atât Ziua Națională de comemorare a Holocaustului împotriva romilor – Samudaripen, instituită în România în 2020, cât și Ziua europeană dedicată victimelor acestui genocid. Legea românească promulgată anul trecut definește termenul Samudaripen, provenit din limba romani, ca „ucidere în masă”. Această zi aduce un omagiu celor aproximativ 500.000 de romi exterminați în Europa de regimul nazist în cadrul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Exterminarea romilor în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Estimările istorice indică faptul că regimul nazist și aliații săi au exterminat pe continent cel puțin jumătate de milion de romi. În anumite state europene, procentul populației roma ucise depășește 80%. Un moment tragic emblematic este cel din seara zilei de 2 august 1944, când 2.897 de romi – femei, bătrâni și copii – aflați încă în viață în lagărul de concentrare Auschwitz II-Birkenau au fost exterminați în camerele de gazare. Aceștia se aflau în așa-numitul „lagăr al țiganilor”.
În România, între 20.000 și 60.000 de romi au fost deportați în lagăre, în timpul războiului, fiind victime ale măsurilor dispuse de autoritățile de la acea vreme, în special Mareșalul Ion Antonescu. Deși în țară nu s-a aplicat direct „soluția finală” cu camerele de gazare, Antonescu a ordonat deportarea romilor. Istoricul Corneliu Riegler subliniază că, deși cifrele deportaților sunt discutabile, genocidul care a avut loc este indiscutabil un holocaust.
Mai puțin de jumătate dintre cei trimiși în lagăre s-au întors după război, iar supraviețuitorii au trăit orori greu de imaginat. Aceștia reprezintă astăzi memoria vie a unor suferințe dramatice ce nu trebuie uitate.
Terminologia și rănile istorice ale romilor în Europa
Genocidul nazist împotriva romilor este cunoscut sub numele de porajmos (sau samudaripen), termeni din limba romani. „Poraimos” înseamnă „devorare”, iar „samudaripen” se traduce prin „ucidere în masă”.
Populațiile rome au migrat acum aproximativ o mie de ani din nordul Indiei spre Europa. Deși aparțineau unor triburi diferite, au fost nominalizați generic drept „țigani”. Caracteristicile lor distincte – nomadism, piele închisă la culoare, religie necreștină și limba romani – le-au atras neînțelegeri, temeri și stereotipuri, care au condus la persecutări îndelungi.
Istoric, au existat perioade de persecuție severă, inclusiv ordinul regelui Frederic Wilhelm I al Prusiei din 1725, care dispunea spânzurarea tuturor țiganilor de peste 18 ani. „Vânătoarea de țigani” era practicată ca o activitate rituală, comparabilă cu vânătoarea tradițională de vulpi.
Persecuția romilor sub regimul nazist
Sub cel de-al Treilea Reich, romii au fost arestați, trimiși în lagăre de concentrare și sterilizați. Inițial, ei nu erau considerați o amenințare specifică pentru rasa ariană, pentru că nazismul îi includea de fapt în categoria arienilor. Totuși, pe baza unor lucrări pseudoștiințifice, precum cartea „Rassenkunde Europas” a lui Hans F. K. Günther, naziștii au justificat în cele din urmă persecutarea lor sistematică.
Caracterizările din această lucrare indicau că romii își păstrează elemente din nord, dar sunt, în esență, un amestec rasial care a suferit influențe vest-asiatice, indiene și europene, iar stilul lor de viață nomad i-ar fi făcut „străini” în Europa.
În 1936, naziștii au înființat o comisie condusă de dr. Robert Ritter pentru cercetarea igienei rasiale și biologia populației, cu scopul de a testa romii și formula recomandări pentru politica rasială nazistă. Dr. Ritter a stabilit că o persoană era „țigan” dacă avea „unul sau doi țigani printre bunicii săi”. Acest criteriu rudimentar a fost utilizat pentru justificarea uciderii a aproximativ 18.000 de țigani germani.
Ritter și echipa sa au vizitat lagărele romilor, examinând și înregistrând mii de persoane. Aceștia au concluzionat că 90% dintre romi aveau sânge mixt și erau considerați periculoși. În octombrie 1942, naziștii au selectat nouă reprezentanți ai comunității rome, cerându-le să întocmească listele celor care ar urma să fie salvați. În realitate, multă lume susținea exterminarea fără excepție, indiferent dacă erau considerați „puri” sau nu.
Deși la nivel ideologic unii romi erau clasificați drept „arieni”, această diferențiere nu a influențat destinul multora, care au fost trimiși la Auschwitz sau în alte lagăre ale morții fără distincții.
Deportarea romilor în România
La recensământul din 1930, peste 250.000 de persoane, reprezentând 1,5% din populația României, se declaraseră țigani. De atunci s-a cristalizat conceptul „problemei țigănești”, care a constituit fundalul deportărilor ulterioare. Oficial, aceste deportări, ce au implicat circa 25.000 de romi, s-au justificat prin motive sociale, nu rasiste.
În 1942, Mareșalul Ion Antonescu a ordonat ca „toți țiganii nomazi, acei care nu-și pot justifica existența și cei cu condamnări să fie adunați și trimiși în Transnistria până la 1 noiembrie”. La sfârșitul războiului, doar 6.000 dintre deportați s-au întors, încercând să-și refacă viața, deși comunitățile lor fuseseră profund afectate.
Despăgubiri și recunoaștere postbelică
În 1999, ca urmare a unui efort de lobby al organizațiilor rome, Guvernul Germaniei a acceptat să ofere ajutoare umanitare victimelor rome ale Holocaustului. Din cele 2.864 dosare depuse în România, 1.324 au fost acceptate, fiecare beneficiar primind 1.000 de mărci germane, echivalentul a aproximativ 411 euro la acea vreme, totalizând 544.164 euro.
Pe 16 februarie 1999, guvernul german a înființat Fundația Memorie, responsabilitate și viitor, care a gestionat 2,56 miliarde de euro pentru despăgubirea victimelor rome pe plan mondial, precum și a altor categorii persecutate în afara evreilor. Peste 330.000 de cereri din 80 de țări au fost înregistrate, fiind acceptate 113.316, iar în România Organizația Internațională pentru Migrație a primit în jur de 5.500 de cereri aprobate.
Victimele directe au primit câte 7.700 de euro, urmașii acestora 4.130 euro, cei obligați să muncească în industrie 2.556 euro, iar cei din agricultură 1.022 euro. Suma totală acordată victimelor Holocaustului rom și urmașilor acestora a fost aproximativ 39 de milioane de euro.
Această marcă anuală și continuă reflectă necesitatea recunoașterii și comemorării unei tragedii istorice care a lăsat urme profunde în istoria și identitatea comunităților rome din Europa.
