Un Clovn în Lăcașul Domnului?! Ce S-a Întâmplat la Constanța!
Într-o atmosferă de solemnitate, care cu adevărat ar fi trebuit să fie marcată doar de cuvintele pline de înțelepciune ale Înaltpreasfințitului Teodosie, a avut loc o slujbă de Acatist dedicată Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla, un eveniment cu adevărat deosebit, dar cu un ingredient surpriză, și anume un clovn care, evident, a ales să îngenuncheze, într-un gest rupt dintr-un scenariu bizar, în fața Înaltului Prelat, chiar în mijlocul Catedralei Arhiepiscopale „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța.
Momentul a fost cu atât mai surprinzător cu cât, după spuselor celor ce au asistat, clovnul cu pălăria roșie rămâne fericit și în același timp neștiutor al normelor canoanelor, căci bărbații, se știe, ar trebui să-și descopere capul, dar el pare să nu fi fost atent la aceste detalii când a spus, „Sărut mâna!” și a continuat prin a preciza că se grăbește să distreze copiii, neavând idee ce soartă va sfârși în fața preoricarui crispat prelat.
Nu-i așa că scena avea un farmec bizari, asemănător unei viziuni de Tarkovski, dar în același timp albă ca neaua, cum cumva ar trebui să fi fost momentul dedicat Sfintei Teodora, cu Înaltpreasfințitul Teodosie păzind netulburat proprile sale gânduri, fiind jucătorul de șah într-o partidă de viață și moarte cu umorul debordant al unui clovn? Mai mult, el nu judecă și nu scoate clovnul afară, ci dă dovadă de o atitudine de toleranță, un exemplu de umanitate în fața imprevizibilului.
Dar oare ce se va întâmpla cu acea viralitate a imaginilor ce vor circula pe internet, un fenomen trecător, în timp ce momentul acesta, plin de nebunie și zgomot, poate că va rămâne o amintire palpitantă pentru cei prezenți? Poate că o anecdotă cu tâlc se va ridica din toate acestea și va trăi, dar oare până când? Viața e scurtă și clovnii înviază amintiri, nu-i așa?
Și în final, evenimentul a captat atenția mass-media, dar mai ales a publicului, sfidând limitele normelor și așteptărilor, lăsând pe toți un pic perplexi, dar puțin amuzați. Câteodată, însă, umorul ăsta nebun se face parte din povestea vieții și nu-i așa că la urmă urmei, umorul și credința nu sunt chiar atât de departe unele de altele?
