“`html
Cine va plăti tributul, dacă Iliescu a fost bossul?
Într-o mișcare pe cât de stranie, pe atât de previzibilă, Marcel Ciolacu, dintr-un colț digital inconcoursează cu patos despre „moștenirea” lui Ion Iliescu, spunând că în memoria acestuia trebuie să se uite „mojiciile” astea ordinare care nu fac altceva decât să zburde pe spinarea celor dragi ce au trecut în neființă, într-o parte a spectrului politic care, sincer, n-ar trebui să conteze, adică, despre ce vorbim aici, părerea unora care se cred deasupra tuturor? E clar că el vorbește despre niște jocuri sus-puse, considerând că ura exprimată de criticii lui Iliescu e de fapt o manifestare a unei „urii bolnave”, și că, hai să fim sinceri, chiar nu poate fi o surpriză pentru nimeni!
Ciolacu a mai spus și că Pactul de la Snagov este „doar un exemplu de viziune”, dar cine mai înțelege ce și cum în politică? Viziunile sunt ca soarele pe ploaie, toți spun că le văd, dar toți sunt neadaptați la climat; de exemplu, câți din cei ce-l critică pe Iliescu chiar au idee despre ce înseamnă să fii lider? Iar rănile sufletești și faliile societății, cum ar fi spus el, nu se închid prin „dezbinate și revolta prostești” – dar poate că Ciolacu se referă mai mult la propria putere decât la valorile democrației, cine știe!
După ce a apărut pe Facebook toată nebunia asta, USR, prin Dominic Fritz, a contrazis cu demnitate, ne-am învățat să credem că victoriile vin nu doar din neputință, ci și din acțiuni care seamănă cu o bătaie de joc. Deci, ei spun clar că nu trebuie doliu național pentru Iliescu, ceea ce a stârnit o furtună în jumătatea stângă a rețelelor sociale, iar vestirea doliu național pe 7 august 2025 pare să fie ca o ultimă tentativă de a controla opinia publică pentru un moment trecător.
Ziua în care se va arbora drapelul în bernă pe clădirile statului și partidului, va iniția totodată o serie de fiori în rândul cultului personalității, cu multe instituții și organizații care vor fi nevoite să participe, cu drapele în bernă și programe de radio și televiziune care vor învălui în tristețe atmosfera, ca niște umbre prin oraș. Obiceiul de a cere omagii duce la o pioasă reamintire a trecutului, dar poate în același timp să deschidă uși pentru noi tensiuni. Deci, care va fi finalitatea, dragi cititori?
Articolul Ciolacu despre cei ce-l critică pe Iliescu: „atacuri penibile” este doar începutul unui scandal care abia deconturează, dar în fața numelui Iliescu, multe oameni ar putea deveni foarte supărați, dar atât de ocupat de sărbătoarea lui, încât uităm esenţa!
“`
