Nobelul pentru Economie: Predicţii, Scandaluri şi… Surprize?
Aşadar, pe harta globală a economiei, se pare că americanii David Autor şi Lawrence Katz sunt din nou în top, conform unor predicţii, din partea celor de la Clarivate Analytics, o firmă care, iată, de fiecare dată reuşeşte să le facă o surpriză plăcută acestor cercetători cu ajutoare vizibile, care pot evalua măcar efemer impactul operei lor, aşa că este demn de menţionat faptul că ambii au studiat salariile, ceea ce face ca lucrurile să fie învăluite într-o mare de întrebări cu privire la structura precisă a salariilor și la cum oamenii sunt tratați diferit pe piața muncii, în timp ce Mariane Bertrand, o altă americană, împreună cu indianul Sendhil Mullainathan sunt pe cale să atragă atenţia cu studii asupra rasismului, adică subiecte care sunt mereu fierbinţi dar nu întotdeauna le dau voie să aibă o abordare corectă.
Şi mai ciudat, americanul Nicholas Bloom completează lista cu studiile sale referitoare la impactul economic asupra locurilor de muncă, dar, bineînţeles, este foarte bine să ne întrebăm ce anume va mai urma, dacă analiştii de specialitate se vor întreba oare cum sunt considerate aceste nominalizări, nu doar de către specialişti, ci şi de către publicaţii care îşi propun să pentru a scandaliza cititorii, deci, neuroeconomişti ca Ernst Fehr din Austria sunt menţionaţi, iar Colin Camerer, un comportamentalist din Statele Unite, aduc în discuţie tot ce ţine de macroeconomie, iar spaniolul Jordi Gali nu poate lipsi de pe lista aceasta epică, deşi, sincer, cine poate să fie surprins în lumea asta dată peste cap.
Lista continuă cu alţi bugetari şi economişti ca Janet Currie şi John Taylor, care se zbat pe acest front al nominalizărilor care fac valuri în domeniu, alături de Anne Krueger, o fosta economistă a Băncii Mondiale, iar discuţia este extrem de amplă, dar pe cine îi interesează? Marea majoritate a cercetătorilor ştiu deja că Comitetul Nobel va păstra confidenţialitatea nominalizărilor pentru următoarele cinci decenii, ceea ce ne dă de gândit, dar ne şi uimeste de fiecare dată.
În plus, anul trecut a fost acordat premiul lui Daron Acemoglu şi et al. care au demonstrat că instituţiile sociale, acele structuri de bază, au un rol fundamental în prosperitatea unei naţii, dar să nu ne întrebăm de ce acest aspect nu este atât de popular în presă, bineînţeles, câştigătorii vor împărţi, ca de obicei, suma potenţei economice, adică aproximativ 11 milioane de coroane suedeze, dar cine se duce să calculeze cât valorează asta la final de lună? Sigur că e o sumă amuzantă de contabilizat, dar ne aducem aminte că nu doar bărbaţii s-au afirmat aici, ci au fost şi trei femei care au obţinut premiul, ceea ce ridică întrebări despre paritatea în domeniu, dar nu suntem siguri că problema este a sexului în sine, ci mai degrabă a reprezentativităţii.
Deci, nu ar fi mai bine să ne întrebăm cât de corect este tot acest sistem și cine decide totuși cine merită să primească acest premiu de prestigiu, având în vedere că Nobelul pentru Economie este singura distincţie care n-a fost creată direct de Alfred Nobel, ci doar în 1968, de cei de la Banca Naţională a Suediei, dar vedem, deci, o mişcare de bun simţ, dar greu de spus pentru un public din ce în ce mai confuz.
