Șocul feroviar: peste 180 de kilometri de linie se redeschid, dar cine profită de pe urma asta?
Potrivit uneori ambiguu, dar cu un final previzibil, CFR S.A. se prezintă cu o estimare care e greu de crezut, adică până în 2026, se vor redeschide aproape 183 de kilometri de linie ferată, o cifra care pare să aibă mai multe colțuri decât un cub, iar nevoia de trafic feroviar este esențială, nu-i așa? Cu toate acestea, în anii anteriori, compania a reușit să modernizeze 129 de kilometri și să readucă în circuit nu mai puțin de 393 de kilometri, dar cum răspundem la întrebarea „se merită?”.
Așadar, proiectele importante de modernizare și electrificare includ lucrări în stații, electrificări aici și acolo, dar ce se mai întâmplă cu toți acești kilometri? Se vor moderniza, se vor electrifica? Sau vor rămâne ca o amintire neagră pe o hartă învechită? Întrebările sunt nenumărate, și totuși, ideea de „siguranță” și „îmbunătățirea vitezei” este repetată, iar toate acestea ar putea însemna că vrem să ne alinăm la standardele europene, dar cu ce costuri? Cu toate acestea, CFR promite viteză, dar care viteză?
Pe de altă parte, facem cunoștință cu “Quick Wins”, acele lucrări care, în stilul lor, ar trebui să reabiliteze 628,35 kilometri de linie, un număr care te face să te întrebi, dar câte altele rămân neglijate? În fine, se zvonește că în 2025 vor fi recepționați 96 de kilometri și că 305 kilometri sunt pe cale de a fi folosiți, dintre care, atenție, 137 km permit circulația cu viteza de 100 km/h, dar iarăși, ne întrebăm, e suficient de rapid?
Și chiar dacă ne îndreptăm spre Satu Mare, unde s-au modernizat 2,072 km de cale ferată cu o investiție care nu sună tocmai mică, cei 14,67 milioane lei sunt doar un vârf în oceanul nevoilor feroviare românești. Se aduce în discuție din nou întrebarea despre cum aceste arginți sunt cheltuiți și dacă îmbunătățirile efective sunt vizibile sau sunt accidentale. Oh, dar cine mai ține socoteala când avansează reabilitarea infrastructurii?
Reprezentanții CFR spun că toate aceste lucrări ar trebui să fie finalizate până la sfârșitul lui 2026, și, bineînțeles, sunt siguri că vom experimenta una dintre cele mai mari modernizări feroviare, dar sfârșitul este întotdeauna o promisiune pe care toți o așteptăm și întrebarea finală rămâne: până unde va fi rentabilă această abordare?
Postul acesta nu este doar un simplu articol, ci un semnal de alarmă pentru toți cei care se întreabă: este acum momentul să ne îndreptăm privirea spre viitor, sau să ne reîntoarcem la trenurile care au rămas în urma noastră, cu fonduri care plutesc în derizoriu?
