Cetăţenia biologică: O nouă formă de apartenență politică
Într-o lume tot mai dominată de biotehnologie și preocupări legate de sănătate, conceptul de “cetăţenie biologică” a apărut ca o nouă formă de a gândi apartenența politică, reflectând interacțiunile dintre corpul uman, politica și societatea contemporană.
Termenul “cetățenie biologică” sau “biocetățenie” a fost introdus pentru prima dată în studiul “Life Exposed” din 2002, al antropologului polonez Adriana Petryna, care a analizat acțiunile politice din Ucraina după dezastrul de la Cernobîl. Petryna a observat modul în care efectele devastatoare ale radiațiilor au condus cetățenii spre a solicita statului reparații și a servit, de asemenea, drept “temei pentru apartenența socială și baza pentru revendicarea cetățeniei.” Biocetățenia, așa cum o definește Petryna, este o “cerere masivă, dar selectivă pentru accesul la o formă de bunăstare socială bazată pe domeniul medical, științific și juridic, care recunoaște atât prejudiciul biologic, cât și îl compensează.”
După cum sugerează terminologia, cetățeanul biologic al Petrynei este situat într-o societate democratică în care cetățeanul este legat de stat printr-o rețea de drepturi și obligații. Impulsul politic al studiului ei se regăsește în eșecul acestei relații, mai ales când are ca rezultat vătămarea organismului uman însuși. Un alt exemplu al acestui tip de cetățean-subiect biologic este situația din 2014, din comunitatea Flint, Michigan, unde locuitorii au descoperit că rezervele de apă potabilă au fost contaminate cu plumb. După ce statul Michigan a impus comunității să se alimenteze din râul Flint, ceea ce a avut consecințe grave asupra sănătății cetățenilor, locuitorii din Flint au protestat și au cerut reparații.
Cetățenia biologică, așa cum a fost conceptualizată de Petryna, se conturează din cetățenia vătămată, afectată de acțiuni politice. Cetățeanul biologic nu este un individ pasiv, ci parte a unei cetățenii active care se manifestă în urma rănilor biologice provocate de acțiunile statului. Această nouă formă de cetățenie se bazează pe recunoașterea legăturii dintre corpul uman și politica, demonstrând că sănătatea și bunăstarea cetățenilor devin o problemă centrală a politicii.
În 2004, conceptul de cetățenie biologică a fost extins și detaliat în opera sociologilor Nikolas Rose și Carlos Novas. Ei subliniază că biocetățenia nu este o idee sau practică nouă. La începutul secolului, de exemplu, monitorizarea migrațiilor în Statele Unite pentru semne de handicap fizic sau mental, caracteristici indisolubil legate de presupunerile despre norme de rasă, etnie și sexualitate, a fost motivată de rațiuni privind capacitatea de a lucra, rațiuni izvorâte din viziuni eugenice asupra corpului națiunii. Biocetățenia poate fi văzută ca o consecință directă a conceptelor de “bioputere” și “biopolitică” articulate de Michel Foucault. “Bioputerea” descrie “tehnicile de subjugare a corpurilor și de control al populațiilor”, în timp ce “biopolitica” denumește expansiunea și intensificarea bioputerii prin “mecanisme prin care biologia de bază devine obiectul unei strategii politice”. Biocetățenia poate fi considerată instrumentalizarea bioputerii, autorizată de forța biopoliticii pentru a legitima anumite acțiuni ale statului. Programe obligatorii de vaccinare, carantine și programe de fitness pentru școlari pot fi considerate exemple de practici de biocetățenie impuse de stat, menite să construiască un organism național normat.
Rose și Novas susțin că proiectele și practicile de biocetățenie s-au extins dincolo de politicile de stat. Această extindere este legată de un anumit mod de a gândi relația dintre corp și sine, pe care o numesc “individul somatic”. Individul somatic este o ființă a cărei individualitate este legată de interiorul, de existența corporală și care experimentează, articulează, judecă și acționează în limbajul biomedicinei. Această individualitate descrie ascensiunea unei înțelegeri biomedicale a corpului și rolul acesteia în modelarea identității personale și politice. În calitate de indivizi somatici, oamenii se consideră o colecție de gene, tabele cu riscuri și probabilități de sănătate, obiceiuri ale impulsurilor neuronale și procente de grăsime corporală. Această abordare faţă de sine se extinde dincolo de înțelegerea personală, în sfera publică și arena politică.
A fi supraponderal în zilele noastre implică nu doar relația personală cu dorințele corpului, ci și politizarea acelei relații, deoarece acel corp este privit ca o “povară” pe care trebuie să o suporte contribuabilul, prin abstractizarea cheltuielilor pe care le-ar presupune posibilele boli ale cetățeanului pentru stat.
Acolo unde există putere, există și rezistență, care conferă puterii lizibilitatea, autoritatea și forța. Acolo unde există bioputere, există și biorezistență. Doctrinarii identifică astfel de exemple în criticii discursului “epidemiei de obezitate” care contestă ipoteza că un corp gras este nesănătos, în mișcările antivacciniste și în multe situații similare. Aceste exemple reflectă o punere în aplicare a biocetățeniei prin rezistență la biomedicalitatea statului.
Biocetățenia este un mod complex de a gândi despre apartenența politică, recunoașterea acțiunilor și progresul prin medierea biomedicinei. Este un concept nou, dar care va deveni un element central al multiplelor concepte politice și sociale în deceniile următoare.
TAGS: Cetatenie biologica, Biocetatenie, Bioputere, Biopolitica, Individul somatic, Sănătate, Politica, Societate, Biotehnologie, Dezastrul de la Cernobîl, Flint, Adriana Petryna, Nikolas Rose, Carlos Novas, Michel Foucault
