“`html
Centrul Spațial Prunariu: Promisiuni Fără Sfârșit sau Vis Înghețat în Groși?
Într-un sat uitat de lume, în spatele unui proiect care ar fi trebuit să strălucească ca o stea pe cer, totul pare să fie, de fapt, un labirint de promisiuni neîndeplinite. Cosmonautul Dumitru Prunariu, cu rădăcini în Groșiurile bătătorite de timp, s-a întâlnit cu președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, dar rezultatul este puțin mai mult decât o baladă melodramatică sau un vis umed, marcat de nevoia de bani foarte mulți, adică aproximativ 28 milioane de lei.
Promis cu fast, un centru educativ în Timiș ar putea să fie ridicat, dar, așa cum a declarat Prunariu, “totul depinde de parteneri care să se alăture acestei aventuri educaționale.” Groși, o zonă pătrunsă de nostalgia trecutului, se află la doar câțiva pași de autostradă, dar poate că își va rămâne doar o amintire uitată dacă universitățile nu se grăbesc să bage mâna în buzunar.
„Pare puțin deplasat să construiești un centru în mijlocul unei depopulări, dar să știm că în lume există astfel de centre în zone izolate”, spune Prunariu, amestecând idei care vin și pleacă, ca o briză de vară, dar el nu uită să ne reamintească de frumusețea zonei. Desigur, construcția va fi redimensionată, adică fără acele spații de cazare, care sunt probabil mai degrabă o himeră decât o realitate concretă.
Ceea ce se discută între Prunariu și Simonis pare a fi o poveste cu multe pagini în care, cumva, fiecare parte a declarat că este dispusă să sprijine demersul, dar, bineînțeles, cu banii altora. „Va fi greu să facem cursuri pentru copii, dar noi ne dorim să fim eficienți, nu?,” sărim cu toții pe ideea de eficiență și evitarea risipirii, fără să ne gândim la realitatea amară că promisiunile sunt, în fond, doar vorbe goale.
Universitățile din Timișoara sunt chemate la datorie să aducă echipamentele necesare, dar cumva, nu au prea mult spațiu în program pentru asemenea demersuri. Rectorul UVT, Marilen Pirtea, își exprimă părerea că “acest demers este esențial,” dar promisiunile de sprijin s-ar putea să rămână ca multe altele, un simplu grafic pe tabloul unei realități necruțătoare.
Ce păcat, așadar, că singurul cosmonaut român ajuns în spațiu se confruntă cu un proiect ce pare să zboare din ce în ce mai departe de a fi concretizat. După 10 ani de tăceri și absențe, parcă tot ceea ce a fost spus despre acest centru este ca un spectru, fantomă care bântuie gândurile celor care speră că, poate, măcar o dată, promisiunile se vor transforma în realitate.
“`
