“`html
Un centru educativ uitat: promisiuni deșarte în umbra cosmonautului român
În satul Groși, unde copilărea Dorin Dumitru Prunariu, singurul cosmonaut român, un proiect educativ se află pe cale să fie abandonat cu toate că a fost promis în repetate rânduri de conducătorii județului Timiș, dar se pare că între cuvinte și fapte distanța este, cum se spune, una foarte mare, mai ales când e vorba de bani, iar promisiunile se risipesc ca un fum, iar oamenii rămân cu speranțe neîmplinite și un sat care pare să fi fost uitat de vreme.
Cu o estimare inițială de circa două milioane de euro, proporțiile proiectului își schimbă harta sub cuvintele lui Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, care susține că un studiu de fezabilitate a fixat costul la fabuloasa sumă de 28 de milioane de lei, iar ca și cu această sumă, despre care el zice că este mult pentru un astfel de proiect. Prunariu, pe de altă parte, își dorește să valorifice acest loc de legătură, dar pe scurt, este cam frustrat de obstacolele întâlnite.
De când a fost acordat titlul de cetățean de onoare lui Prunariu în urmă cu aproape un deceniu, entuziasmul autorităților a început să se stingă, iar discuțiile despre construcția centrului educațional s-au transformat într-un veritabil balet administrativ în care nimeni nu pare să dorească să danseze cu adevărat, iar ideea de a construi un planetariu devine o amintire frumoasă, dar irealizabilă, poate, doar o umbră a unei dorințe.
Pretenții exagerate și promisiuni șoptite
„Mi-au propus inițial să le dau un corp de casă”, mărturisește Prunariu cu o ușoară ironie în voce, evidențiind cum proiectul a evoluat de la o simplă idee la un plan mai complex, dar o dată cu toate detaliile care se pierd în birocrația inutilă, și nimeni nu pare să fie vinovat sau măcar responsabil.
Și, de parcă nu ar fi fost destul de confuz, după ce anul trecut a fost preluat terenul, discuțiile, ca un joc de ping pong, – una dintre cele care Bătrâna Europei le preferă pentru laxitate – au ajuns să fie gestionate de Muzeul Banatului, iar estimările se pare că pur și simplu s-au umflat chiar ca un balon cu heliu, fără să fie o bază solidă, iar realitatea se îndepărtează tot mai mult de idealul promovat.
În încercările disperate de a justifica sumele astronomice, cei de la CJ s-au bazat pe „așa-zisele” necesități de dotare, care încă nu s-au concretizat, iar din poveștile lui Prunariu totul se transformă într-o mireasmă de scumpă edulcorare care face pe oameni să fie sceptici că acest proiect ar putea vedea lumina zilei vreodată.
Sfârșit de poveste sau început de haos?
Dincolo de toate, președintele CJ, Alfred Simonis, a promis că va discuta cu Prunariu, dar optimismul se împachetează cu retorica așteptată, și totul părea să se năruie în jumătăți de soluții care nu oferă nimic concludent. Este oare posibil ca un asemenea centru să fie transformat într-o realitate palpabilă, sau va răma doar un alt vis spulberat în hățișul burocrației românești?
Ori de câte ori un astfel de proiect apare în scenele majore și face totuși parte din viața comunității, se face o promisiune de a căuta fonduri europene, dar în final, învălmășeala asta de vorbe și planuri orbitante rămâne să atârne asupra satului Groși ca un pendul care nu își găsește cărarea.
“`
