Centrala de la Chiscani: O istorie tragică și perspective de vânzare
LEAD: Centrala pe gaze naturale de la Chiscani, construită în anii ’70 și care a făcut parte din marea Termoelectrica, se află acum într-o situație incertă, după ce a fost preluată de CE Oltenia în 2013, în contul unei datorii de 30 de milioane de lei. De atunci, centrala nu a mai funcționat, iar încercările anterioare de vânzare a activelor sale au eșuat, lăsând în suspans viitorul energetic al acestei unități.
Centrala de la Chiscani a fost pusă în funcțiune în anii ’70 și a fost preluată de CE Oltenia în 2013, ca urmare a unei datorii semnificative către Complexul Energetic Oltenia. De la preluare, centrala nu a mai fost operată, iar evaluările făcute de presă și de Curtea de Conturi sugerează că această achiziție a fost, de fapt, o afacere proastă pentru CE Oltenia. Deși unele voci din rândul specialiștilor în energie afirmau că grupurile de la Chiscani, cu o capacitate totală de 437 MW, erau într-o stare bună, eficiența economică a centrala a dus la descompletarea echipamentelor și la retragerea grupurilor din funcțiune.
Detalii Specifice
Înainte de închiderea sa, centrala a fost supusă unor încercări de vânzare care nu s-au materializat, iar activele rămase, inclusiv terenurile și clădirile, vor fi scoase la licitație, conform deciziei AGEA. La finalul anilor 2000, vechea Termoelectrica a semnat un memorandum de înțelegere cu E.ON și Enel pentru construirea unei noi centrale de 800 MW, proiect ce a fost abandonat. În ciuda mai multor tentative de vânzare a activelor, CE Oltenia nu a reușit să găsească un cumpărător.
În 2020, Niculae Havrileț, fost președinte al ANRE, a declarat că centrala de la Chiscani ar trebui să fie repornită, în special un grup care fusese modernizat înainte de închiderea sa. Acesta a subliniat importanța utilizării gazelor naturale în tranziția energetică a României, afirmând că „toate capacitățile energetice românești care pot funcționa pe gaze naturale sau care se pot moderniza pentru utilizarea de gaze naturale trebuie să fie susținute”. Havrileț a propus repornirea grupului modernizat și înființarea unui nou grup de 200-250 MW în cogenerare, care ar putea beneficia de ajutoare suplimentare.
În concluzie, centrala de la Chiscani reprezintă un exemplu al provocărilor cu care se confruntă sectorul energetic românesc, în contextul necesității de modernizare și tranziție către surse de energie mai puțin poluante. Vânzarea activelor rămase ar putea fi o oportunitate pentru revitalizarea acestei unități, dar succesul depinde de atragerea unui investitor dispus să investească în modernizarea infrastructurii existente.
