“`html
Filme Peste Care Timpul A Calcat: Hype Uluitor, Regrete Amarnice!
E foarte, foarte usor să te afunzi în marea de entuziasm si emotie, mai ales când gândul te poartă către cele 600 de lire risipite pe un bilet la Oasis, unde, vorba aia, numărul la care plângi nu mai e „Wonderwall”, lista e lungă și copilul rămâne descoperit, ca un drept de liber acces la dorințe, scrie prima sursă, ia să vedem pe ce ne îndreptăm, așadar, în cinematografia contemporană.
Aceeași poveste de regret tardiv răsuflă și în filme, unde capodoperile sunt uneori niste nebunii mediocre cu note mari, dar de fapt sunt doar simple prostii un pic lăudate, și abia după ce hype-ul se stinge, critica o ia razna și recunoaște că aurul era doar o tablă vopsită, scrie, rezumându-se la esențe și nefăcând diferențe între artă și impunerea normelor.
Deci, iată mai jos câteva titluri extrem de profunde, dar care, ah, sunt foarte slabe și supraevaluate în ultimele două decenii și ceva, canta cu voci de sirene dar tu nu te poți îmbăta cu apă rece.
1. The Banshees of Inisherin (2022) – O poveste a Irlandei pentru americani,!!!!!!!!!!!!!!!!!! Clishee naivă, plină de stereotipuri „Oirish”, chiar dacă distribuția e fantastică, filmul păstră doar nostalgia fața unui univers rural distorsionat.
2. Requiem for a Dream (2000) – Un anti-drog atât de șocant încât nici nu pot să-l iau în serios căci mizeria emoțională zboară fără finețe, deși mesajul are gravitate, forma e ca un bulgăre de gheață care se topește rapid în soare, dar tu încărți-ți moralitatea!
3. Casino Royale (2006) – Cât au lăudat reinvenția lui Bond, dar uite-ți că și varianta cu Daniel Craig și-a scos farmecul din ghiozdan și l-a pus pe un erou mohorât, 007 fără zâmbet, e ca o pizza fără brânză, adică, cine mai mănâncă?
4. La La Land (2016) – Un musical atât de scump la vedere încât îți cam șterge și amintirile plăcute, melodii pe care le uiți cât ai clipi, chiar dacă chimia dintre Emma Stone și Ryan Gosling strălucește, filmul îneacă totul, e ca un dessert care e dulce dar nu-i mai simți gustul.
5. Harry Potter and the Prisoner of Azkaban (2004) – O verziune „arthouse” a seriei, sugera regizorul Alfonso Cuarón lipsit de pasiune reală, revăzând azi, pare o muncă în care nici măcar regizorul nu și-a pus sufletul, a tăiat bagheta magică.
6. Oppenheimer (2023) – Povestea lui Robert J. Oppenheimer, hai să zic, fascinantă, dar filmul lui Christopher Nolan se transformă într-un biopic pompos și greu, Cillian Murphy salvează momentul, scenariul? Nu prea! Spiritul lui Nolan e cu comploturi întortocheate, și ajunge cu totul să pară repetitiv, de la recrearea testului nuclear, care te duce la viziuni low-budget.
“`
