Cât de mult din personalitatea noastră este determinat la naștere? Genele și mediul în formarea comportamentului uman
LEAD: O întrebare fundamentală în studiul psihologiei și geneticii este cât de mult din personalitatea noastră este determinat la naștere. Noile cercetări indică faptul că răspunsul la această întrebare este mult mai complicat decât simpla dispută dintre „natură” și „educație”, evidențiind influența subtilă a mediului și complexitatea geneticii în formarea comportamentului uman.
Cazul lui Abdelmalek Bayout, un bărbat condamnat pentru omor în 2009 în Trieste, Italia, ilustrează cum genele pot deveni argument în instanță. Avocatul său a susținut că ADN-ul clientului său indica prezența „genei războinicului”, o mutație asociată cu comportamentul agresiv, argumentând că, din această cauză, Bayout nu putea fi tras pe deplin la răspundere pentru acțiunile sale. Apelul a fost acceptat, iar pedeapsa i-a fost redusă cu un an.
Detalii Specifice
Începând cu anii 1990, cercetările au arătat o legătură între comportamentul violent și o variantă a genei monoaminooxidază A (MAOA), care a fost denumită popular „gena războinicului”. Totuși, înțelegerea influenței genelor asupra comportamentului a evoluat semnificativ. Aysu Okbay, profesor asistent de psihiatrie și genetică a trăsăturilor complexe la Amsterdam UMC, Olanda, afirmă: „Inițial, oamenii credeau că comportamentele sunt influențate de câteva gene cu efecte foarte mari. Acest lucru a fost complet infirmat.”
În ultimele decenii, s-a conturat o imagine mult mai nuanțată, chiar și trăsături considerate extrem de ereditare, precum înălțimea, dovedindu-se mai greu de izolat în genom. Noile metode de studiu genetic la scară largă oferă perspective inedite asupra modului în care genele ne fac și cum nu ne fac oameni.
Întrebarea „natură sau educație” a fost popularizată de Francis Galton în 1875, iar studiile pe gemeni au devenit o metodă standard de investigare a personalității. Aceste studii sugerează că personalitatea este formată din cinci dimensiuni generale: deschidere, conștiinciozitate, extroversiune, agreabilitate și nevrotism. O meta-analiză din 2015 a constatat că 47% dintre diferențele de temperament pot fi atribuite diferențelor genetice, restul fiind influențat de mediu.
Cu toate acestea, studiile pe gemeni au fost criticate pentru că se bazează pe estimări, iar progresele recente în genetică sugerează o „lipsă de ereditabilitate” în estimările anterioare. Astfel, estimările privind ereditabilitatea pentru trăsăturile de personalitate sunt acum între 9% și 18%, mult sub cele 40% sugerate anterior.
În plus, mediul în care creștem influențează personalitatea, dar nu în modul simplist gândit. Evenimentele majore din viață, cum ar fi căsătoria sau nașterea unui copil, nu au un impact semnificativ asupra personalității, iar cercetările sugerează că expunerea la traume în copilărie poate afecta psihopatologia ulterioară. De asemenea, stresul din timpul sarcinii este asociat cu influențe asupra temperamentului copilului, fenomen denumit „programare fetală”.
Aceste descoperiri subliniază complexitatea interacțiunii dintre gene și mediu. Personalitatea este astfel rezultatul unei combinații complicate între moștenirea genetică, influențele externe și experiențele individuale, ceea ce face ca întrebarea despre determinismul personalității să rămână fără un răspuns simplu.
