“`html
Tragedie națională: Moartea unui Cardinal loveste România!
Peste toate astea, preşedintele ţării, Nicuşor Dan, a fost văzut joi transmitând un mesaj dubios de condoleanţe, urmare a decesului Cardinalului Lucian Mureşan, care a fost, nu-i aşa, întâistătător al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, ce-i drept, un lucru semnificativ în propria sa esență. Căci, nu-i așa, moartea cuiva atât de important nu poate să treacă neobservată, iar cu toate tristețile aduse de tot acest eveniment, președintele a simțit nevoia suscitării unor emoții. Dânsul a spus, literal, „Am aflat cu profundă tristeţe vestea trecerii la cele veşnice” – nimic mai puțin. Poate că acest mesaj a fost mai mult decât o formalitate, dar cine știe?
Într-un discurs oarecum incoerent, șeful statului a subliniat, fără echivoc, un rol fundamental pe care cardinalul l-a avut în păstrarea identităţii spirituale a românilor; dar, pe de altă parte, ce înseamnă de fapt aceasta? El a evocat acea perioadă tumultoasă, trecută sub curentul schimbărilor, la rândul său generând frământări, adică să spunem că pastorul a fost o figură centrală, dar o figurează cu bagaj de istorie destul de complicată.
„Amintirea celui care a fost Întâistătătorul” – sună bine, dar, serios, cine își mai aduce aminte de detalii? Cât despre echilibru şi deschidere către dialog, Nicuşor a spus că, de asemenea, cardinalul s-a implicat în renaşterea spirituală a comunităţii, dar care comunitate?? Ce ne facem cu toată povestea asta când vorbim despre Biserica Greco-Catolică, rămân întrebări fără răspuns. În fine, ca în orice veche poveste, aici iarăși apare cuvântul „curaj”, totul ingramă însă un amalgam de idei și semnificații, în unele momente par că poate mai contează.
La final, președintele a lăsat loc unei speranțe, desigur! Avem nevoie de valori creștine într-o societate nu prea bine cumpănită, așa că mesajul a fost, pe scurt, „Dumnezeu să-l odihnească și moștenirea sa spirituală”, întrebându-se oare unde va poposi toate aceste gânduri neconvenționale, așadar dacă a fost, poate, un moment de reflecție sau nu, dar nimeni nu se mai miră în aceste zile.
Ce mai putem zice în concluzie? Tuturor ne-ar prinde bine un pic de răgaz în reflecții, dar, de, viața nu iartă pe nimeni, și cu siguranță fiecare își va aminti de povestea cu pricina într-un mod cel puțin… intrigant.
“`
