Halmeu: Căpșuni din peste tot, chiar dacă nu sunt de acolo?
Spre deosebire de trecutul său, acum nu mai este necesar sa te duci la Halmeu pentru a mânca căpșuni de Halmeu. Azi, găsești “căpșuni din Halmeu” peste tot: în Piața Mare, în portbagajul unei Dacii vechi, chiar și lângă un stand cu detergenturi într-un supermarket german. Nu contează dacă au fost crescute acolo de fapt, doar că trebuie să aibă eticheta “de Halmeu”.
Deși fenomenul pare absurd și depășește granițele logicii, acesta a ajuns chiar și în alte țări. Pe drumul spre Cluj-Napoca, găsești căpșuni din Halmeu cu accent moldovenesc, ardelenesc sau și ar putea fi turcesc. La o verificare mai atentă, unele sunt de Grecia, altele de Spania, dar toate au un certificat imaginar cu ștampilă de Halmeu. O bătrână întrebată dacă căpșunile sunt de acolo a spus sincer: “Nu stiu unde e, dar mi-a zis băiatul ăla bronzat care le-a adus”.
Ultima noutate este ca turiștii din Djibouti s-au declarat încântați de căpșunile ajuns la port: “Am primit un transport de căpșuni din România. Din Halmeu, scria pe etichetă. Nu știm unde e, dar par gustoase”. E clar că fructele nu au trecut vreodată peste granițele Halmei, însă localnicii se gândesc serios să ceară taxă de branding.
O propunere legislativă ar putea cere protecție la nivel european pentru numele Halmeu, așa cum e pentru șampania sau parmezanul. Până atunci, fiecare vânzător din țară și din lume poate declara căpșunile sale “din Halmeu”, chiar dacă au fost crescute în Maroc.
În concluzie, ideea căpșunilor de Halmeu a devenit universală. Nu contează dacă toate sunt de acolo, ci doar că vor să fie. Între timp, cumpărătorul este prins între pofta, nostalgie și întrebarea eternă: “Dar chiar sunt din Halmeu?”
(Acest articol este un pamflet și trebuie tratat ca atare)
