În timp ce citeam romanul “Refugiul timpului” de Gheorghi Gospodinov, am descoperit de mai multe ori că îmi zic în gând: “Ce bine scrie bulgarul nostru!” Evident, am uitat de munca și talentul traducătoarei Mariana Mangiulea Jatop, care a realizat versiunea în limba română. Dar Gospodinov s-a asociat în mintea mea ca “bulgarul nostru”, nu doar pentru că suntem amândoi născuți în anii ’60, ci și pentru că am trăit amândoi în aceeași utopie: comunismul. El cu Jivkov, eu cu Ceaușescu.
Uite că acum, după ce am ajuns în a doua jumătate a vieții, el și bulgarii săi așteaptă să fie primiți în Schengen, iar eu și românii mei ne dorim să fim în Schengen. Cum să nu-l consider pe Gospodinov “bulgarul nostru”? Cu admirație. Mai ales că romanul său, “Refugiul timpului”, a câștigat în această primăvară International Booker Prize, premiul acordat în fiecare an, în Marea Britanie, celui mai bun roman tradus în limba engleză. Cum să nu fiu mândru că “bulgarul nostru” de peste Dunăre a câștigat un asemenea premiu! Nu l-a câștigat Cărtărescu, dar măcar l-a luat “bulgarul…”, în premieră.
Există în romanul lui Gospodinov o idee de-a dreptul hilară, dar dezvoltată admirabil de autor: Uniunea Europeană decide ca fiecare țară să-și organizeze un referendum în care cetățenii să aleagă în care perioadă din ultimul secol ar dori să se întoarcă și să trăiască.
O Europă care trebuie să-și regăsească trecutul
Perioada preferată (în general, un deceniu) în urma votului este adoptată în fiecare țară a Uniunii, iar oamenii renunță la stilul de viață actual și se întorc în trecut. Ei adoptă alimente specifice epocii respective și nu doar mașinile, electrocasnicele, hainele, ziarele și radiourile de atunci, ci și sistemul de organizare. Un fel de terapie națională.
Desigur, ideea lui Gospodinov este neserioasă, este un element SF, o utopie, având în vedere că liderii europeni actuali, marii strategi și presa aliniată ne sugerează că bătrânul continent are un viitor luminos. Desigur, este o ficțiune, dar, așa cum este în orice operă literară, contează semnificația artistică. Mesajul autorului este că, pentru a avea un viitor, Europa trebuie să-și regăsească trecutul. Fiecare popor dorește să se întoarcă la propriul trecut.
Gheorghi Gospodinov argumentează această teză în romanul său mai bine decât am făcut-o eu mai devreme:
„Cum putem câștiga mai mult timp (înainte), când ne confruntăm cu această mare lipsă de viitor? Răspunsul simplu este: să ne întoarcem puțin la trecut. Dacă e ceva sigur care a rămas, acel ceva este trecutul. Cincizeci de ani în urmă e mai sigur decât cincizeci de ani înainte. Într-adevăr, este o experiență deja trăită, dar e un viitor second-hand, totuși e un viitor. Deoarece acest viitor european nu mai este posibil, să alegem viitorul trecutului. E simplu, când nu ai un viitor, votezi pentru trecut.”
Care este viitorul nostru?
La această ultimă frază a “bulgarului nostru” m-am întrebat: Care este viitorul României? În Spațiul Schengen? În Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE)? Aceasta este viziunea țării noastre? Este viziunea elitelor române sau a românilor? Când
