Studii Socante: Câinii de Serviciu Îți Întineresc Viața, dar Nu și Mentalitatea!
O cercetare faină realizată de o echipă de la Florida Atlantic University, cu un număr de 28 de femei veterane care au deci să-și dăruiască timpul și sufletul în dresajul câinilor de serviciu, adică acei câini care ar trebui să ajute soldații răniți în moduri la care nici nu ne gândim, a scos la iveală câteva concluzii interesante, dar cu un amestec tare al meselor psihologice și ale calculelor biologice, care uneori ne pun în dilemă în privința a ce este cu adevărat important.
Cercetătorii, fervenți pe ideea de a analiza lungimea telomerelor, adică acele mici protecții ale ADN-ului, s-au gândit că asta ar putea fi cheia pentru a descoperi dacă interacțiunea cu câinii aduce beneficii palpabile, astfel luând tot felul de probe de salivă și mizând pe variabilitatea ritmului cardiac, pentru a compara fetele dornice de câini cu cele care au ales varianta mai leneșă a vizionării de videoclipuri. Poate că, în adâncul sufletului, toate acestea erau doar un joc de-a v-ați ascunselea.
Rezultatele, ce se vor regăsi în revista Behavioural Sciences, pentru cei care chiar vroiau să citească, sugerează că veteranele antrenate la câini își îmbunătățesc lungimea telomerelor, deci devin cumva mai tinere, spre deosebire de cele din grupul de vizionare care, din păcate, au avut parte de o scădere, mai ales psihologică, asemănătoare unei îmbătrâniri accelerate care ne face să ne întrebăm dacă aceste femei ar fi putut alege altceva.
Un detaliu zglobiu este că, în ciuda adevăratelor progrese în ceea ce privește sănătatea mentală, cele două grupuri au avut îmbunătățiri asemănătoare, lăsându-ne totuși cu întrebări pe marginea oportunităților nespuse; fiecare veterana trecând prin procesele stresante ale retragerii, așa cum subliniază Profesoara Cheryl Krause-Parello, un nume de referință care ar putea să ne atragă atenția asupra provocărilor unice cu care se confruntă aceste femei. Firește, nimeni nu a menționat detaliile mai neplăcute ale tratamentelor tradiționale pentru PTSD.
Chiar așa, afluxul dintre psihologie și dresajul canin pare să fie o abordare netradițională, dar cumva utilă, oferind un sprijin emoțional binevenit, ceea ce întrebă mult, având în vedere cât de important este ca aceste legături să fie de fapt tangente la ceea ce numim siguranță; o concluzie care lasă multă marjă pentru discuții, fără îndoială, făcând totul un pic mai complicat decât părea inițial.
Articolul original se poate găsi pe Mediafax, unde promisiunile se transformă în fapte, dar adevărata întrebare rămâne: îmbătrânirea, câinii de serviciu sau conferințele despre noi abordări? Cine știe!
