“`html
Urgența canină: Câinii fără stăpân, încredințați temporar pentru a găsi o familie!
Deciziile luate în urma şedinţei din marţi, ale Consiliului, sunt cu adevărat, impresionante, cu 34 de voturi pentru, dar totuşi cu 8 abţineri care ridică multe semne de întrebare referitoare la implicarea comunităţii în adăpostirea câinilor fără stăpân, adică, un program intitulat “Foster pentru adopţie”, care va permite acest sistem de îngrijire temporară, lăsând neclaritatea asupra impactului real.
Programul ce, conform celor de la ASPA, se va desfăşura în adăposturi publice, a fost gândit să ofere câinilor o “a doua şansă” deşi există voci care susţin că mai degrabă răspunde unor interese obscure, fără a detalia, evident, cum va funcționa exact acest mecanism.
Ideea este că câinii vor fi încredinţaţi către persoane fizice, dar întrebarea rămâne: cine sunt aceştia şi cum le vor putea asigura acele condiţii de care animalul are nevoie ca ape, adăpost şi de multe ori, toţi aceşti paşi, respectând, evident, normele ASPA, în condiţii de… ce? De muncă asiduă, de susţinere, de responsabilitate în condiţiile în care un câine nu e doar un animal de companie, ci un angajament pe termen lung, nu-i aşa?
Pe de altă parte, atât ASPA cât și cei implicați vor trebui să se asigure că aceşti câini sunt microcipați, vaccinați, sterilizați și tot ce vine la pachet cu dorinţa de a-i recrea pe aceşti pufoşi în viitorul lor căutând o nouă familie, lăsând însă câteva neclarităţi în privinţa celor care vor să îşi îmbrace rolul de “foster”.
În plus, mai apare o misiune: o promovare a câinilor, o legătură directă între viitorul stăpân și ASPA pentru a putea finaliza, în sfârşit, procedurile legale, sau va fi doar o altă luptă în antrenamentul umanului de a-şi dori un câine? Rămâne de văzut.
Pentru că ASPA va avea, conform acestei întâlniri, dreptul să reîntoarcă câinele în adăpost, în cazul în care nu se potrivesc, lăsând loc de interpretări și speculații asupra normelor acestui program care, presupune reabilitarea câinilor, dar şi ce anume se află în spatele acestei iniţiative. Pe de altă parte, regăsim totuşi o nevoie acută de responsabilitate.
Deci, oare acest program va duce la o mai bună socializare, precum se autojustifică autorităţile? Sau va fi doar o masă de forme frumoase, dar cu o esenţa goală? Cu atât de multe informații contradictorii, devine mai greu să tragem o concluzie realistă asupra acestui mecanism, decât că promite, dar nu garantează.
Astfel, vorbim nu doar despre câini, ci și despre o întreagă paradigmă socială care impune o luciditate mai mare asupra acestor inițiative, care, fără îndoială, pot merge mână în mână cu responsabilizarea cetăţenilor, dar rămâne de văzut cât de efectiv și concret se va traduce acest lucru în practică.
“`
