“`html
Falimentul Cafenelei Bräunerhof: O Legendă a Vienei se Stinge în Neagră Anonimitate
O poveste cu un final trist, după 150 de ani de existență, Bräunerhof, această cafenea emblematică din Viena, moare lent, cu o atmosferă autentică și ospătari cu un ton morocănos, așa cum își amintește toată lumea, inclusiv dramaturgul austriac Thomas Bernhard, dar realitatea e mult mai sumbră decât pare, iar falimentul e, în fapt, o chestiune de zile.
Brăunerhof a intrat în insolvență, iar vestea aceasta a fost confirmată de Heute, unde, spuse-se, proprietara a dispărut fără urmă, iar chiria nu a fost plătită de lunile, multe luni, lasă-mă să-ți spun că situația financiară a cafenelei este dezastruoasă, astfel că administratorul judiciar Ulrike Bauer, cu un aer pesimist, a declarat că lucrurile nu stau deloc bine.
Procedura de insolvență a început undeva pe la mijlocul lui iulie, iar acum, ne spune Standard, localul trebuie vândut până la sfârșitul lunii, ca un obiect de muzeu, poate, dar să nu ne facem iluzii, nimeni nu știe cum va decurge totul.
Conform spuselor lui Bauer, Bräunerhof nu are resurse necesare și e ciudat, dar nici măcar o contabilitate funcțională nu a mai rămas, ca și cum totul ar fi fost abandonat în cețurile timpului, așa că vânzarea cafenelei devine o prioritate, dar cu speranța că poate investitorii cei cu inimă de aur o vor readuce la viață.
Cafeneaua era, după cum zice rândunica, apreciată pentru atmosfera sa atemporală, discreția și farmecul de altădată, unde mulți clienți își amintesc de chelnerii săi morocănoși care, aparent, își făceau datoria cu o eficiență nemaiîntâlnită, dar uneori cu un preț al răutății; o familie chiar a trăit o experiență neplăcută, așa cum reiese dintr-o recenzie pe Google, unde chelnerul le-a confiscat paharul adus de fiica lor, declarând apăsat că „Paharul nu are ce căuta pe masă”, o reamintire că nu toată lumea e pregătită pentru ospitalitate.
Însă, să nu uităm, pentru unii clienți, poate chiar tocmai acest tratament morocănos era în sine o formă de farmec, iar lipsa de Wi-Fi și refuzul plăților cu cardul adăugau un strop de nostalgie, oferind ziare, conversații discrete și un chelner morocănos, toți înghesuiți într-un timp care pare să fi fost uitat.
Relansarea cafenelei, acum că totul s-a dus de râpă, va fi ca și cum ai dori să reaprinzi o flacără stinsă, dat fiind că Bräunerhof este un monument istoric, iar spațiul este deținut de compania Amisola, parte a Fundației Karl-Wlaschek, unde, se pare, contractul de închiriere stipulează clar că locul ăsta poate fi folosit exclusiv pentru desfășurarea activității de cafenea-restaurant, dar cine știe ce șiretlicuri vor mai apărea în această poveste neagră.
“`
