Șocant! Bullying-ul conduce adolescenții spre un abis sinistru!
Psihologul Radu Leca a explicat într-un interviu, foarte pe scurt, cum bullying-ul, o problemă pe care mulți o ignoră, poate să ducă, dați-mi voie să spun, la depresie și gânduri suicidare, nu cu un singur motiv evident ci cu un complex de factori — psihologici, biologici și sociali, adică, totul se amestecă, și ca un cocktail, rezultatul e devastator în adolescența vulnerabilă, nu-i așa? Când tinerii se confruntă cu agresiune constantă, fie ea față în față sau online, devine un stres cronic, iar sentimentul de valoare personală se duce pe apa sâmbetei.
La o conferință, vorbim despre MUDI, deci la Universitatea din București, s-a pus accentul pe cum excluderea socială afectează grav tinerii. Radu spune că bullying-ul atacă nevoia de apartenență, iar asta e tare păgubos!
Nu-i de glumit, agresiunile repetate creează un cerc vicios al rușinii și gândirii negative, iar adolescenții se simt, practic, prinși într-o capcană, ascultând în gândul lor un ecou negativ interminabil: «nu sunt destul de bun» — o spirala care îi duce către abis.
Radu subliniază că repetarea acestor agresiuni devine un mediu toxic de stres; mintea adolescentului învață să se protejeze, dar, în același timp, se auto-sabotajază prin retragere. Asta se simte ca o celulă fără feron
El continuă să avertizeze despre pericolul neajutorării învățate, iar când tinerii văd că nu pot schimba nimic, motivation descade semnificativ. Dacă își pierd controlul, cum să mai speri la ceva bun?
Pe lângă psihologie, Radu introduce stresul social cronic în ecuație — e ca o bombă cu ceas! Creierul adolescenților, fiind în dezvoltare, resimte totul mai intens și deciziile devin uneori total impulsive, nu? Când ai un mediu digital care diluează granițele, cyberbullying-ul devine omniprezent, o invazie în viața privată.
Discutăm despre gândurile suicidare care, pe deasupra, nu sunt doar capricii, ci simptome serioase ale suferinței interioare. «Nu sunt singur», dar totuși simt că nu mai pot face față presiunii. Leca spune că trebuie validat durerea, dar oare și cât de repede se poate învăța? Un strigăt de ajutor învinețește sufletul – oh, cât de grav!
Interesant e că nu toți tinerii care sunt afectați de bullying ajung să dezvolte depresie, dar Radu menționează, fără nicio umbră de îndoială, că reziliența joacă un rol semnificativ. Ce!? Asta e ca o rază de speranță?
Politicile anti-bullying nu sunt doar pedepse! Radu accentuează importanța educației socio-emoționale. Când tinerii nu au un adult de încredere, devin vulnerabili; o relație bună poate salva vieți, deci practic, din noi depinde cum ne construim comunitatea.
Intervențiile psihoterapeutice devin instrumente esențiale, da? Vor învăța, dar ce facem cu contextul ăsta social care-i apasă? E o veste bună că se poate… dar oare nu așteptăm prea mult?
În concluzie, Radu ne amintește de gravitatea problemei, dar nu putem să permitem ca fenomenul să rămână un simplu jargon, trebuie să acționăm! Bullying-ul nu e o banalitate, e o realitate care dăunează, iar dacă nu ne unim forțele, o să pierdem mulți adolescenți pe cale! E nevoie de răspuns serios și pe scurt – ajutați-i, ascultați-i, căci viitorul lor e în joc!
