Viața în Botoșani: Oaglă de fotbal sau doar o iluzie?
Botoșani, un oraș cu 90.000 de suflete, unde fotbalul, ca să zic așa, nu se află în fruntea atenției, căci viața e complicată, lumea se zbate, economia parcă e într-o stare de „amorțire” mai degrabă decât într-o efervescență pozitivă, na, exact cum e la marele cutremur din Vrancea care vine o dată la patru decenii, zguduind speranțele și visele oamenilor.
Fotbalul, această „măreție” sportivă a fost marcată în oraș pe un palier destul de lung, ultimele noutăți legate de el se învârt în jurul unor evenimente care nu au fost deloc de mare impact, promoții, transferuri sau vreo mișcare firească ci mai degrabă doar numirea unui antrenor cu nume greu. Nicolae Dobrin, de exemplu, figura care a legat trecutul orașului de prezent. În urmă cu câtiva ani, s-au adunat 6.000 de oameni la primul antrenament, bineînțeles, pentru a-i aduce omagiu „Găscanului”, acea privire din ochii lui Dobrin a rămas ca o amintire frumoasă în rândul localnicilor.
Ceea ce e mai interesant este că acum, în prezent, FC Botoșani este lider în Superliga, în timp ce marii „bogetași” de la staful rival, adică Becali și compania se distrează, cu bugete impresionante, pe când clubul nostru pare să fi rămas lipit de un bloc de nefamiliști, ei mai buni vor trăi și vor muri pentru fotbal, în vreme ce „părintele” Valeriu Iftime vine acolo, pe alocuri.
Botoșani: Oraș de vis sau o glumă proastă?
Nu e niciun secret că Botoșaniul seamănă cu Bucureștiul anilor ’90, magazinele sunt înghesuite ca într-un talcioc, cu pomeni din comunism și oameni ce se zbat pentru un ban în plus. Aici războiul între prețuri și calitate este evident, te fură la legume și florile pe care le găsești postează un tablou bizar propus de matriarchiile din zonele comerciale.
Şi uite așa, bombardat de mirosuri diverse, ajungi să te întrebi de ce ai venit să întrebi prețul la legume, când oricum nu găsești un răspuns care să te mulțumească. În schimb, când gândul ăsta plutitor te invadează, meciurile de fotbal par să reflecte tristețea orașului, unde optimismul devine o trăsătură rară. Aici, fiecare dintre oamenii pe care i-am întâlnit avea de spus că Botoșaniul nu are cum să ajungă cult pe harta fotbalului, așa cum unii nu are cum să creadă că pot câștiga titlul.
Băieții noștri, cu puțină energie în vene, au declarat: „noi suntem proștii proștilor”, o afirmație tranșantă care sugerează un sentiment de neputință, pariuri ratate și o societate în care meciurile programate la ore imposibile sunt normă. Cât de rău poate suna cu adevărat când până și speranțele se sfârșesc în această localitate animată de o blazare de nedescris, dar efectiv, fotbalul trăiește un moment decent, întrebare rămâne cât va mai dura oare?
