Iranul în stare de șoc: Bombardamentele americane și israeliene devastatoare recunoscute, dar cine minte?
Recent, ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, a făcut niște declarații extrem de surprinzătoare, spunând că siturile nucleare ale țării au avut parte de „daune excesive și serioase” în urma atacurilor din partea SUA și Israel, dar ce spun toate astea despre haosul geopolitic din zonă, în special că liderul suprem Khamenei susține vehement că totul e bine, toate-s ok, și nu au fost afectate deloc? E greu de crezut, nu-i așa? Definiția contradictorie poate pentru mulți este doar o glumă proastă, dar odată cu aceste bombe, cine poate ști ce-i adevărat?
De asemenea, deși Khamenei a declarat că bombardamentele nu au avut impact „semnificativ”, Araghchi par să fie pe altă lungime de undă, și acum se pare că Organizația pentru Energie Atomică a Iranului se declară în evaluări. Păi, ce evaluăm aici, domnilor? Facem o listă cu stricăciuni sau o adunăm de urgență la o masă de discuții? Câți bani s-au cheltuit pentru evaluare și unde? Căci, nu văd nicio soluție în zare, discutând se pare despre negocieri care, de fapt, sunt inexistente! De parcă n-ar fi fost tras la răspundere că au anulat discuțiile?
Plus că Araghchi a mai spus ceva adânc și misterios: nu există planuri pentru reluarea negocierilor nucleare cu SUA. Interesant, nu-i așa? Adică ar trebui să ne imaginăm cum, într-un labirint de strategii, autoritățile iraniene decid acum că mai bine să nu discutăm, păstrând apoi un nou tip de abordare diplomatică – dar noua formă rămâne nedefinită. Oare chiar ne putem lăsa în voia sorții? Desigur, Trump și echipa sa sunt în continuare în căutarea unei intervenții prădătoare, iar 30 de miliarde de dolari pentru un program nuclear civil par să fie ca o iluzie, o gogoșă prin deșertele gândurilor noastre.
Și pe lângă toate acestea, țara e pe cale să nu mai colaboreze deloc cu AIEA, unde se pare că Parlamentul a aprobat o lege care taie accesul inspectorilor nucleari internaționali în facilitățile iraniene. Wow! Dacă e adevărat, înseamnă că chestiunile de securitate globală devin un joc al spontanității, iar încrederea între națiuni dispare precum fumul, lăsând în urmă un peisaj de neîncredere și suspiciune. Bineînțeles, Israelul a declarat că totul e necesar pentru a împiedica planuri de dezvoltare a armelor nucleare, dar noi știm că nu-i niciodată atât de simplu.
Ce-o să ne mai aducă zilele următoare? Rămâne de văzut, dar e clar că orice asemănare cu realitatea e pur întâmplătoare, iar noi, ca privitori, suntem privați de claritate într-o lume care se învârte și totuși nu ne întrebăm azi cine conduce acest circulet al ineficiențelor? Răspunsul se dovedește a fi mai complicat decât am crede, dar în mod sigur totul va continua să se complice.
