Boboteaza: O Sărbătoare sau O Iluzie a Curățirii Comunității?
Boboteaza, adică sărbătoarea asta care ne împinge spre a ne gândi la lucruri mari, dar care, de fapt, sună a clopot de biserică pierdut în negura minților noastre, este despre curățiri, despre credințele care se uită în colțurile întunecate ale comunității, unde nimeni nu ar vrea să calce. Și cine știe, poate chiar și despre responsabilitățile pe care le avem față de viitor, dar care sunt atât de greu de purtat, că ne întrebăm: Cât de profundă e apa sfințită? Sau e doar o apă rece, luată de la robinet? Iată întrebarea! Chiar și aceasta, poate, în miez de noapte când ne întrebăm de ce ne-am mai adunat aici, la marginea apei.
Apa sfințită, bineînțeles, că vine în casele noastre, și că ne protejează sau ne dă iluzia că așa este, dar de fapt, câte din gesturile astea simple și uscate ne apropie cu adevărat? Ne fac să ne simțim bine sau, poate, mai degrabă să ne ascundem sub pielea unei comunități vopsite, în care valorile comune sunt ca o fantomă? Zic și eu, dar nu se știe, poate suntem doar niște naufragiați într-o mare de bunătăți. Altfel cum să ne explicăm că în fiecare an, aceeași poveste, evocăm linistea, dar în sufletele noastre vuiește haosul.
Se vorbește despre bun începuturi, despre cele din comunitatea noastră construită pe piloni de lemn și tradiție, dar cine mai știe ce este tradiția? Cât de tare suntem antrenați să ne asumăm acele începuturi? Sau le uităm, pe rând, sub pretextul că sunt doar simple tradiții moarte, fără viață? Parcă ne trăim viața ca pe un fel de ritual de sărbătoare, uitând că Boboteaza ar trebui să fie un moment de reflecție, dar uite că ajungem să discutăm despre responsabilitate, fără să știm cu adevărat la ce ne angajăm, ca și cum am promite ceva unei forme de apă. Poate că linistea ne place, dar e doar un efect special pe fundalul vieților noastre cotidiene.
Deci, să privim Boboteaza ca un moment al adevăratelor revelări sau, poate, ca un simplu spectacol, unde unii se scaldă în apă și alții rămân pe margine, contemplând ce? Cine știe? Poate că întrebările sunt mai importante decât răspunsurile, și ne lasă cu o senzație de neclaritate, dar, ce să zicem, să ne fie învățătură, căci viața merge înainte, iar noi continuăm să ne gândim la nevoile noastre, în timp ce ne uităm cerșind răspunsuri de la o apă care, poate, nu va mai avea speranța pe care o credeam.
