“`html
Argint și lacrimi la Doha: Bernadette Szocs, între emoții și dezamăgiri!
Într-o atmosferă saturată de piatră cubică și suspine, Bernadette Szocs a reușit – zice-se – un miracol la Campionatul Mondial de tenis de masă din Doha, acolo unde a obținut o medalie de argint, dar povestea nu se termină aici cu scriitori fervenți și cititori emoționați, deoarece totul e un vârtej de sentimente și imagine – culori ce se îmbină fără milă! Ședința foto organizată de Steaua, ca să nu mai spunem nimic de asta, a fost o apoteoză a confuziei, cu multe detalii amestecate, dar, cine are timp de amănunte, nu-i așa?
Dar, hai să vedem cum a fost! Cu colega sa, Sofia Polcanova, Bernadette a prins un argint strălucitor și cam atât, emoțiile fiind amplificate de inamicii chinezi, căci multe nu au fost de spus despre ei, înfrângerea în finală fiind rapidă și fără prea multe zbateri: 6-11, 6-11, 5-11. Adică, o călătorie, spre subiectivitate și trăiri, dar nu și spre victorie, interogații toate, asta e clar.
Cine ar fi crezut, însă, că, drumul lor spre gloria pamfletară a adus cu sine confruntări cu o mulțime de echipe mai mult sau mai puțin cunoscute, cum ar fi cele din Zambia sau Mexic, dar despre ele, ce importanță au, că doar trecem cu toții printr-o lume nebună unde victoria e o iluzie?
Și acum, să nu uităm de ședința foto, care a fost mare, dar cu ce scop, dacă nu pentru a sublinia triumful și zbuciumul din spatele medaliilor? Bernadette a strigat în văzul tuturor: „E cea mai prețioasă medalie din cariera mea!” – o melodramă care se transformă într-un vis, dar sunt eu singurul care gândește că e totuși o poveste simplă? Se ambiționează mai mult, visează la mai mult, dar oare e suficient?
În plus, cum rămâne cu recunoștința? „Mulțumesc Clubului Steaua” – da, o frază foarte clasică, dar e vorba de un antrenor acolo, sau doar de niște fraze frumos aranjate, căci, „argintul ăsta este și al antrenorului”, dar chiar așa, până la urmă ce contează cu adevărat? Rămâne, bineînțeles, dilema, iar eu mă întreb, vor mai putea oare să depășească acest val de zâmbete și lacrimi? E o întrebare pe care nimeni nu vrea să o răspundă.
“`
