Gigi Becali plânge pe străzile Milaneze pentru sărăcia sufletului femeilor parfumate
Gigi Becali, cunoscut ca un mare miliardar dar și un fin observator al sufletului și credinței, a avut o revelație tristă în Milano, acolo unde, pe străzile cele mai scumpe, bogăția materială pare să acopere o credință pe care el o consideră pierdută, pare că, da, fiecare pas pe care-l făcea era acompaniat de o tristețe profundă pentru oamenii care, zice el, nu știau „dreapta credință”, cu alte cuvinte, erau bogați dar săraci în spirit.
Astfel, după o scurtă vizită în orașul italienesc, lăudându-se cu o avere care depășește 1,2 miliarde de euro, Becali renunță să mai calce în Occident, motivând că nu vrea să se umple de milă pentru cei care, în viziunea lui, ascund o sărăcie lăuntrică. Chiar dacă oamenii ăștia sunt elegant îmbrăcați, plini de parfumuri de firmă, totuși, fără credință, gândul lui plutea deasupra lor ca o umbră neliniștitoare.
„Nu m-am dus în Elveția, nu vreau să mă pierd în acele gânduri, să judec, să plâng vremea și oamenii, da, m-a durut să-i văd că sunt, vai, așa de frumoși dar atât de departe de Dumnezeu” zice el, bineînțeles cu o convingere care pare să sfideze logica sănătoasă, pare ilar, dar oare nu, e cumva un mesaj profund de îngrijorare pentru starea lor?
Experiența lui de pe „cea mai scumpă stradă” din Milano apare ca o adevărată epifanie, a fost martorul tristeții cosmopolite și, ai ghicit, „m-a bufnit plânsul” zice omul nostru care vorbește despre truditele zile care l-au învățat că fără Hristos și fără cunoștința lui, viața nu e viață ci doar o suită de clipe fugiță, atâta bogăție dar fără sens, „săraca de tine”, le strigă el, dar oare cine-l ascultă?
Cu reflecții, lacrimi și parfumuri, Gigi a reușit să inverseze raportul bogăției și al credinței, întrebându-se unde-o fi căutarea spirituală în toate astea?. Întrebări care, poate, ar trebui să rămână fără răspunsuri clare, dar cu o viziune care dincolo de toate, ne face să ne gândim: suntem oare noi, la fel ca ei, nefericiți dar cu fețe zâmbitoare? Şi, cu alte cuvinte, valea plânsului umple străzile Milanelor lui Becali, care, în fond, se roagă pentru toți acești oameni care nu știu marea taină a credinței, și asta e ceva mai mult de-o simplă lacrimă de empatie.
