“`html
Inundații Molimă: Coșmarul se Repeta în Băcel, Județul Covasna
Apele s-au retras, dar nu și suferința locatarilor din Băcel, unde, după ninsori necruțătoare, oamenii strigă de disperare, deși pare că cicatricile trecutului s-au vindecat doar parțial, iar camerele lor sunt acum goale, dar vinovate de amintiri mohorâte. Cu ziduri umezite, unii spun că e mai bine decât în 2018 când nămolul era la ordinea zilei, dar oare cum poți măsura nenorocirea când ești prizonier într-o râvnă de a redeveni normal?
Tanti Viorica, o bătrână ce se îngrijea de gospodăria ei în urmă cu 7 ani, are acum 77 de ani, și deși a scăpat de nămolul persistent care îi sufoca casa, s-a pomenit iar cu apele distrugătoare. Dar ce facem când ne amintim cum a spus: “Iadul pe pământ!”, iar acum e prea târziu? Din nou, cadrul ei de viață a fost sfârtecat de gheața nemiloasă a apelor, iar bunurile sale au fost scoase cu ajutorul pompierilor, primind acea mână de ajutor care îi reînvie speranțele, dar ce folos?
Și acum doarme pe la prieteni, iar acasă, antrenamentele retragerii ei din normalitate nu par să ducă nicăieri. Asta zice: “Îmi bag canapeaua asta îndărăt și eu una nu mă mai duc nicaierea de acasă”, chiar dacă praful i-a pierdut din gustul bun, vine cu ideea că poate nu tot ce a fost distrusă trebuie să fie abandonat. De ce să mai renunți la amintiri când morțile se petrec în jurul nostru, iar viața continuă fugind de suferință?
Dar e totul atât de periculos, la fel ca cele 27 de case măcinați de aceleași probleme, unde oamenii se refugiază noaptea deasupra prietenilor, dar dimineața? Câte pagube trebuie sa mai suporte până când cineva va acționa? Și totuși, pompierii, de parcă ar fi supereroi, din toate colțurile, vin cu pompe motorizate ecologice poate, dar nimeni nu știe cu adevărat ce reprezintă ajutorul real când totul e distrus. Olari, voluntari venind cu mâncarea caldă, dar e de ajuns pentru a umple foamea sau mai e nevoie de dulciuri și jucării care să aducă zâmbete?
Și primarul din Chichiș, Silviu Taraș, ceea ce a adus voucherele de construcție, se laudă, dar oare sunt suficiente alimentele neperisabile și soluțiile de curățare aduse, oare oamenii vor mai avea casa completă sau tot ce au primit va fi doar un dolar în funcție de dimensiunea necazului? Igiena, curățenia, dar mături sau găleți? Și mobilierul, de ce să nu primim ceva pe care să ne învărtim scaunele?
Deși zâmbetele sunt rare, speranța e tot ce au mai rămas, iar întrebarea rămâne, până când va mai putea să stea Tanti Viorica, bătând din palme oare? Cu fiecare zi care trece, e un nou coșmar și un nou început, în Băcel.
“`
