Baschetbaliştii „Municipalităţii” Timişoara, cu tot cu geci răciţi cu geamurile sparte în vechea „Olimpia”, uitată cu nesfârşite reparaţii de Primăria capitalei culturale europene la vârful căreia cuvântul „sport” era specific inexistent în dicţionarul german-român până a adulmeca neamţul rost de voturi dinspre arene. Respectaţi tinerii şi „Constantin Jude”

Baschetbalişti ai trupei „Municipalităţii” Timişoarei, a cărei grupare SCM e finanţată din banii tuturor localnicilor, călătoresc duminical răciţi spre Sibiu pentru jocul din Liga Naţională, sportivi victime în cele din urmă şi ale lucrărilor care „parcă nu se termină niciodată, efectiv suntem cu gecile pe noi”, subliniere a antrenorului Dragan Petricevic vizavi de geamurile sparte ale vechii „Olimpia”, principală sală polivalentă a capitalei Banatului, din administrarea Primăriei, angajând reamenajări ale incintei efectuate după tipicul neserios din ţara falimentară cu datoria externă în continuă creştere tot mai vertiginoasă, de aproape 181 de miliarde de euro conform ultimului barometru BNR din iulie. 

Asta-i starea naţiei, asta-i situaţia, culmea ironiei făcând ca tocmai sportivi prim-divizionari angajaţi ai „Municipalităţii” deţinând clubul multisecţie şi cu una de baschet să fie privaţi de starea firească de bine fix de pe urma defectuoasei administrări a sălii „Constantin Jude” din patrimoniul aceluiaşi „bun gospodar”, Primăria Timişoara, gestionând într-adevăr parcă nesfârşite reamenajări deloc „la termen”. 

Ceea ce nu prea miră dacă ne reamintim că la vârful „Municipalităţii” se specifica public explicit cândva în primul mandat al înlocuitorului lui Robu că termenul „sport” nu există în vocabular, ignoranţă într-atât de revoltătoare încât pesemne se înfiripau la auzul celor mai sus-puse urechi oarece sfătuitoare consilieri în sensul deradicalizării respectivei abordări, nu de alta dar interesul electoral poartă totuşi fesul.  

Şi-ntr-adevăr, trezindu-se la adulmecarea rostului de voturi şi sufragii şi dinspre arene, realmente o „pâine albă” de mâncat pentru cerşetorii la aşa-zisele „alegeri”, tânărul neamţ a schimbat simţitor retorica şi s-a arătat tot mai interesat de cultivarea exerciţiilor de Public Relations prin intermediul vehiculului utilitar sport, preluând până şi cazmaua în faţa fotografilor ademeniţi în lesă la „stropirea” temeliei viitorului Lego în aer liber din Calea Buziaşului.

Dominic Fritz forţând strategic de ceva vreme potenţialul băilor de mulţime detectate cu ocazia reuniunilor sportive în special de masă, în care în consecinţă oportunist a început a se scălda, ca nesinceră schimbare la faţă, dar cu toate astea pur şi simplu sângele apă nu se face. 

Demascată fiindu-i retorica făţarnică, de pseudointeres pentru un domeniul al vieţii sociale de care chiar nu era absolut deloc conştient, şi-o spunea astfel public făţiş în primul mandat, demascare sub forma vătămării nu altora decât unii baschetbalişti angajaţi ai „Municipalităţii”, cea cu gestionarea struţocămilei multisecţie. 

Care secţie de baschet, cu toate limitările ex-canotorului din fruntea ei, Sergiu Livius Paşca, oblăduit de cel care în pofida tuturor limitărilor sale, useristul Şipoş, a gestionat cu anii la fel de inadecvat întreaga grupare de la conducerea Consiliului de Administraţie, e totuşi de bine de rău reprezentantă a sportului cu mingea la coş la nivel naţional, într-un joc de echipă în 5 atrăgând în special în Ardeal, de exemplu la Cluj şi Oradea dar şi chiar tocmai Sibiu, dar nu numai, ceva mii de spectatori la meciuri.

În faţa cărora unii sportivi ai „Municipalităţii” Timişoara se vor înfăţişa răciţi luni la ora 19, până şi starea de sănătate a unor tineri ca element fundamental şi reper elementar al oricărei abordări tematice fiind defavorizată de incapacitatea organizatorică a „bunului gospodar”.

Care nu deduce că handicapul generat propriilor sportivi înaintea unei reprezentări a Timişoarei la nivel naţional e înfăptuit în numele tuturor localnicilor, cei cu dările şi pentru proptirea clubului struţocămilă al „Municipalităţii”, la fel de incompetent administrat precum se dovedeşte a fi catastrofală de-a dreptul gestionarea reamenajării vechii „Olimpia”. 

Iar prin această oglindire neplăcută dinspre trupa acelora printre cei mai înalţi dintre sportivi se devoalează limpede că neamţul una zice, de când a „schimbat placa” de la inexistenţa cândva a cuvântului „sport” în vocabular, şi alta face de fapt, oricât de mult a fost stârnită şi unsă maşinăria propagandei manipulative a pseudointeresului pentru sport, găsindu-şi bineînţeles inevitabilii idioţi utili împungând privirea cu ale lor abţibilduri urâţind nenumărate ziduri ale capitalei culturale europene cu minciuna „Fritz face stadion”.

Sunt bani ai timişorenilor îngropaţi în respectivul compromis salvator în tot mai teribilele circumstanţe postdecembriste ale infrastructurii sportive locale, şi nu un neamţ care nu doar că n-avea prioritară ori măcar terţiară susţinerea sportului, ci inexistent îi era termenul în sine în vocabular pân-a mirosit rost de ceva voturi în plus, ar înălţa care cumva arena în scurta-i existenţă în care nu activa mai deloc.

Îngemănarea fiind după chipul şi asemănarea inadecvatei administrări din partea Primăriei Timişoara, pe de-o parte a lucrărilor „la nesfârşit” şi fără termen de execuţie la propria sală, pe de altă parte a unui club struţocămilă povară chiar pentru toată lumea – pentru contribuabili, pentru incompetentul „bun gospodar” şi, iată!, prin periclitarea stării lor de bine, până şi pentru unii tineri prim-divizionari competitori în „Ligă”, puşi în faţa faptului împlinit, iar asta numai şi numai datorită anacronismului proptirii tot la nesfârşit din resurse publice a grupărilor din jocuri de echipă, când de fapt cerşetorii de voturi la aşa-zise „alegeri” ar fi trebuit de decenii a fi înrâurit firesc legislaţia spre normalitatea cointeresării sferei antreprenorial privată întru preluarea unor asemenea formaţii.

Iar doar astfel are Fritz circumstanţe atenuante, în sensul că într-adevăr s-a ales din acest punct de vedere cu „o grea moştenire”, radicala necesară schimbare în speţa legislativă trenând cu deceniile precum trenează inacceptabil cu lunile şi lunile şi lucrările la sală ale celor cu care inapt a bătut palma Primăria Timişoara.

Într-un autentic lanţ al slăbiciunilor cu tineri răciţi la capătul său. 

Încât „nici nu ştim cu ce lot vom putea să ne prezentăm, deoarece jumătate din echipă a răcit şi asta din simplul motiv că în sală ne antrenăm în condiţii de outdoor. Geamurile sunt sparte peste tot. Nu asta ar fi problema, ci faptul că jucătorii sunt răciţi… Nu pot să trec peste aspectele legate de sală! Şi mă gândesc că am fost luat în băşcălie când am reclamat problema cu lipsa perdelelor şi soarele care intră în ochii jucătorilor. Acum apare situaţia cu geamurile sparte…”, dixit Petricevic.

Într-adevăr, apropo de „greaua moştenire” de tot felul, nu Fritz şi administraţia sa sunt cap de listă al subminării spre sabotare a sportului în Timişoara, sărind de exemplu în ochi în privinţa vechii „Olimpia” că e lipită de-o benzinărie, inacceptabilă concesie făcută cândva ca simbol forte al desconsiderării pe Bega a acestui domeniu al vieţii sociale, lumea arenelor putând fi „înghesuită” oricât.

Numai şi numai faptul că bătrâna sală a ajuns a purta numele regretatului „Constantin Jude” şi ar fi trebuit să îndemne la respect, atât în ceea ce priveşte locarea benzinăriei, încât, prin vadul comercial al acesteia, s-a ajuns de fapt ca… „Polivalenta” să fie în proximitatea staţiei de alimentare cu carburanţi, şi nu invers, cât şi în general vizavi de administrarea sălii, că e vorba despre repararea sa în timp util, că e vorba despre a i se găsi o nouă mamă mai… mare şi nouă. 

Iar de-aceea aprecierile critice la adresa noii administraţii a Primăriei se opresc la un anumit punct pe relaţia cu sportul, pentru că într-adevăr în 30 de ani nu s-a întreprins mai nimic ci doar s-a lăsat mai totul în paragină, din inerţie la limita subzistenţei, până şi de deasupra Corsoului, în biroruri ale emblematicului Rectorat al Politehnicii Timişoarei cu vedere spre epicentrul capitalei Banatului, enunţându-se spre mijlocul deceniului trecut că alternativa de lângă Baza II-UPT ca dublură suplimentară fie şi mai mică a vechii „Constantin Jude” ar fi fost gata într-un an şi ceva, de pe primăvară pe startul viitoarei ediţii din toamnă a mingii mai mari la coş sau a celei mici la semicerc. 

La dispoziţie fiind arhiva Sporttim cu declaraţia însuşi nimeni altuia decât rectorul de-atunci al UPT – chiar tocmai un iubitor împătimit al sportului, lansată atunci şi acolo, mai aproape de epicentrul capitalei Banatului decât C.D. Loga 1, drept dovadă că „greaua moştenire” din vremurile unor gestionari localnici ori nu prea cu sportul nici măcar roată de rezervă în accepţiunea şi percepţiile „bunului gospodar”, constituie o realitate. 

„Constantin Jude” neavând nici în ziua de azi o dublură de rezervă pe măsură, şi-n primul rând mai nouă, dar fiind şi neglijată de fapt postdecembrist, încât nici măcar onoarea atribuirii de către FIBA a 6 jocuri din grupele turneului final al unor „Europenelor” de baschet feminin din deceniul trecut în grija Timişoarei, în acea proaspătă sală presupus finalizată şi-n acest scop, şi care nu era finisată, „colacul de salvare” rămânând tot vechea „Olimpia”, nu era suficient stimulent pentru ca bătrâna „Polivalentă” să fie oblojită cu acea ocazie.

Iar crahul inundării la ploaie în plină conferinţă de presă a unui cândva abia reamenajat spaţiu într-un colţ al vechii „Olimpia” e bine documentat, cu un selecţioner de lot naţional, Voica, martor ocular, eşantion sugestiv al „cârpirii” într-o doară peste ani şi ani a unicei „Polivalente” a capitalei Banatului.

Nici măcar când descindea pe Bega o grupă a „Europenelor” la coş ale senioarelor şi nu se putea mai mult, exemplu suprem al crasei incompetenţe administrative, împănată cu desconsiderarea în formă continuată a sportului, nici măcar „roată de rezervă” în estimările aşa-zişilor „aleşi” ai minorităţii bătându-şi capul cu votarea. 

Încât există într-adevăr o „grea moştenire”, atât de mult invocată postdecembrist de-atâţia şi-atâţia păcălici de nimic, dar aici se şi încheie circumstanţele atenuante pe seama noilor administratori, înscăunaţi din 2020. 

Căci, iată, şi ultimele „cârpeli” cu mari întârzieri duc chiar şi la îmbolnăviri, „buletin medical” demascând retorica de nimic a edilului, dintr-odată brusc amorezat nevoie mare de sport, de la a-l fi avut de negăsit în vocabular, când de fapt tineri chiar ai „Municipalităţii” ajung răciţi pe când pregăteau într-o incintă din grija Primăriei Timişoara reprezentarea sportivă a oraşului pe plan naţional.

Iar toate astea, cel mai grav, în numele timişorenilor, cei cu dările pentru adăparea struţocămilei Municipalităţii, „alesul poporului” fiind doar un gestionar pesemne incapabil în rolul privilegiat şi onorant în care a căpătat creditul a peste 50 de mii de deţinător de „buletin de Timişoara” ca administrator al bunului mers al lucrurilor. 

Confruntarea fiind în contrariu cu o problemă de mentalitate, cel mai greu de schimbat. 

Care mentalitate inadecvată îşi are la originile cheie limitările conştiinţei spirituale, tinzând tot mai mult spre zero într-o pseudosocietate în majoritatea sa fie inconştientă vizavi de chintesenţiala existenţă a acestui sâmbure esenţial, fie ignorantă în raport cu importanţa vitală a acestuia.

Iar fără acel nivel adecvat al conştiinţei, nici mentalitatea generatoare a voinţei unei radicale schimbări în bine. 

Bine care n-ar mai întreţine implicit retorica „grelei moşteniri”. 

Convenabilă ca „manta de vreme rea” şi ultimilor înscăunaţi prefăcându-se că le pasă, când de fapt, pe fondul limitărilor conştiinţei profunde, n-au mentalitatea şi implicit nici voinţa autentică în consecinţă de a cataliza necesara schimbare din rădăcini în bine.

De unde reculul către îmbolnăvirea în grup a unor tineri sportivi. 

Sau altfel zis, pe undeva din rău în mai rău. 

Căci într-adevăr, una e să fii într-atât de lamentabil încât să nu poţi fi în stare nici măcar de asigurarea unor perdele la ferestrele încălzite de astru, prin care „mai intră” şi soarele peste tribună şi spre terenul vecii săli, dar cu totul alta să-ţi răcească proprii tineri sportivi, printre care şi străini, de la geamurile sparte ale bătrânei „Olimpia”.

Regretatul Constantin Jude se răsuceşte-n mormânt nu doar pentru că i s-au dispus ilustrativ „în cap” şi deasupra, pe-o copertă, „iluştrii” soţi Staicu, ci pentru cele nepuse la cale în incinta purtându-i numele. 

Se-alimentează din plin cu carburant în proximitatea „Polivalentei” de sport, o altă răsucire-n mormânt, preaplin în raport cu apariţia tot mai rărită a publicului în tribuna sălii, mustind altădată la jocuri mai ales de handbal dar şi de volei ori chiar baschet, umplută în schimb în ultimii ani mai degrabă la varii gale ori alte reuniuni de exemplu din dansul aşa-zis sportiv, în general aşadar din alte ramuri ale diversificării paletei mai noului aşa-zis şi-acesta „stil de viaţă” la pachet cu importul de „democraţie” dinspre apusul degenerat şi pe cale de certă dezintegrare în raport cu ceea ce-l ştiam a fi. 

Iar tocmai aici intră-n scenă alegătorul localnic gură-cască în necunoştinţă de cauză spre apus, dar plin de convingeri limitative.  

Şi tot aici e călcâiul lui Achile al acestui ales prin formarea sa „verde” în crezuri şi simţiri, formaţiune „verde” drept cea mai sinistră formatoare de cadre îndoctrinate şi încolonate de pe eşichierul pseudopolitic al motorului de-acum gripat al Europei, înregimentare făcând ca sângele apă să nu se facă, în sensul că dacă odată îndoctrinatul a explicitat fără dubii şi remuşcări una dintre liniile reper ale tranşeelor, fără sport în vocabular, atunci poţi fi sigur că, oricât ar încerca ulterior în mod persuasiv şi convingător a te plimba cu preşul în cerc vicios, acea lipsă a fundamentului iniţial al simţirii, înclinaţiei şi chemării către sport rămâne latent în percepţiile celui încolonat. 

Timişoara era teren cât se poate de fertil tocmai datorită tipicului alegător localnic gură-cască în necunoştinţă de cauză spre apus, iar globalismul progresist mai avea neîndoielnic nevoie de implantarea încă unui încolonat fără vocaţii şi chemări dar bine uns în prealabila îndoctrinare întru implementarea ingineriilor sociale ale „noii normalităţi”, încât noul val la cârmă pe Bega era fără doar şi poate un fait accompli.

De-ajuns fiind într-o aşa-zisă „democraţie” vreo 50 de mii şi ceva de aplicanţi de ştampilă din totalul jumătăţii de milion nedeclarată a celor care pun capul noaptea pe pernă în capitala Banatului pentru a se auzi cândva după 2020 şi a se uita în 2024 că sportul nu exista în vocabularul alesului. De către vreo nici 20% din electoratul cu drept de vot, cât despre întreaga suflare a „cetăţii”, puţin peste 10%. 

Iar asta fără a se pune accent în aceste rânduri pe plecarea urechii spre vorbele păcătosului care adevăr grăieşte, vreun vagabond din Bănie invitat prin studiouri naţionale „de la centru” şi demascând public cu subiect şi predicat înşurubarea înadins de către serviciile secrete germane în capitala Banatului a îndoctrinatului prespălat de tânăr de „verzi”. 

Oile noastre fiind altele iar peisajul complet, în sensul că, pe fondul nivelului limitat al conştiinţei cu consecinţele legate de mentalitate şi de incapacitarea voinţei unei reale schimbări – un întreg lanţ al slăbiciunilor, s-a pricopsit ditamai capitala regională, pe rătăcirea unei minorităţi mereu snoabă în crezul din start c-ar şti mai bine, cu un administrator de faţadă în mandatele căruia nici nu mai plouă-n sala din propriul patrimoniu, nici destule multe altele din repertoriul vopsitului fost rector-senator, dar în mod cert, printre altele, nici sportul n-a fost în vocabular iar acum tineri competitori i se îmbolnăvesc.

Şi-am ajuns astfel la cel mai nevralgic punct din zona cîlcâiului lui Achile.

Căci răcelile sunt şi consecinţe faptice ale indubitabilei slăbiri a sistemului imunitar al celor care, subiect tabu şi bine, bine camuflat, au fost persuasiv la rândul lor încolonaţi prin condiţionare psihologică să înghită pe pilot automat şi cu filtrul raţiunii obturat aşa-zisele „măsuri de protecţie” din 2020 – nimic altceva de fapt decât atacuri directe pe post de impuneri la adresa sănătăţii publice colective şi individuale din pLandemia „sperietoare” ca pretext al insinuării înţepărilor, dar şi ulterioarele aşa-zise „vaccinuri sigure şi eficiente ca unică soluţie salvatoare”, de fapt total nerecomandabile, fiind strict vătămătoare, chiar letale. 

Şi cine oare s-a implicat la rândul ei plină de zel în a stimula propaganda manipulativă şi cât se poate de falsă a minciunilor „măsurilor” şi „vaccinării”, dacă nu însăşi administraţia Municipalităţii Timişoarei, cu unul dintre vectori tocmai imunologul-virusolog-epidemiolog tânăr edil!?! 

Răcelile, între efectele adverse certe atât ale impunerilor ilegale pe post de „măsuri de protecţie” vizavi de arma biologică stimulând gripa reetichetată „CoVID”, cât şi ale ulterioarelor modificări genetice cu implicaţii capitale pe calea spre transumanism sub pretextul unei pseudoimunizări printr-o aşa-zisă „vaccinare”, nici vorbă de fapt despre aşa ceva. 

Inconştienţii stimulanţi ai aplicării „măsurilor” şi ai încurajării campaniei de aşa-zisă „vaccinare” sunt unii şi aceiaşi cu autorii premizelor şifonării „buletinului medical” al sănătăţii publice, şifonare rezultată prin intermediul ademenirii şi suflării sportive – susceptibilă a lua plasă în implementarea în grup şi colectiv dar şi la nivel individual a punerii pielii la bătaie. 

Gură nesănătos mascată, nas şi mai nesănătos testat ca reper cheie macabru al întregii pLandemii, deltoid cel mai nesănătos înţepat.

Efectele adverse survenind repetitiv în timp, în baza resortului cauză – efect, drept consecinţe de pe urma oricărui stimul negativ gen… geamuri sparte.   

Purtătorii „grijii pentru om”, cu stilul lor de mici Dumnezei odată greşit asociaţi aşa-ziselor „autorităţi”, se fac responsabili de influenţele exercitate printr-o greşită orientare din postura de aşa-zisă forţă percepută astfel de către mase „de la firul ierbii”, iar răcelile subiecţilor condiţionării psihologice sunt doar efecte adverse, realimentate de câteva geamuri sparte.

Căci tânărul edil imunolog-virusolog-epidemiolog de-altădată n-are pesemne-n vederile gestiunii şi acea parte a patrimoniului Primăriei Timişoara sub denumirea „Constantin Jude”. 

Priceperea fiind absolută întru încurajarea respectării aşa-ziselor „măsuri” şi a încolonării la aşa-zisele „vaccinări”, dar interesul pentru luarea la bani mărunţi a contractorilor reamenajării vechii „Olimpia” nu este la fel de intens.

Şi de ce?

Pentru că, pe lângă imixtiunea circului pseudopolitic în sport, încetăţenită este totodată în biata ţărişoară falimentară şi datoare pe plan extern cu sutele de miliarde de euro şi mufarea firmelor amice „de partid şi de stat” contractelor de ordin public. 

Într-atât de simplu totul.

Nu tu conştiinţă, nu tu mentalitate adecvată, nu tu autentică voinţă a radicalei schimbări imperios necesară.

Şi-atunci masele au exact propuşii pe post de „candidaţi” pe care şi-i merită din plin, cu acea minoritate plină de mulţumire de sine la „alegerea” bine făcută în favoarea celui propus. Şi cu acea majoritate oricum prea ignorantă pentru a conta cu-adevărat, 1 la înmulţire, căci destui văd, dar prea puţini şi pricep câte ceva, iar mai nimeni chiar să şi înţeleagă. 

Habarnismul existenţial fiind pe măsura infantilismului stupid al actualei pseudosocietăţi, pe fondul degenerării clare a speciei de-acum mutant prin modificarea genetică a inoculaţilor, răspândind încet şi sigur contaminarea – adevăr la fel de intens camuflat.

În masele sus amintite figurând şi antrenorul Dragan Petricevic – personaj cheie al secţiei de baschet la trupa „Municipalităţii”, acum în rol de apărător al sportivilor săi răciţi şi invocând geamurile sparte după toată impotenţa „bunului gospodar” pe seama perdelelor sublime dar lipsind cu desăvârşire, apărător însă doar atunci când „interesele o cere”, căci altfel tare ademenitor e borcanul cu miere al aceleiaşi Primării Timişoara.

Sau altfel spus, Petricevic îşi merită trezirea la realitate şi are în toţi aceşti nedemni şi trecători unşi de ocazie în post, gen Fritz, Şipoş cel la debarcare ori Paşca – un întreg caragialesc lanţ al clasicului „Eu cu cine votez?”, drept perfecţi companioni. Căzuţi la mijloc fiind sportivii care la rândul lor erau în suficientă necunoştinţă de cauză cândva pentru a se lăsa manipulaţi de influenţe „de mai sus”, gen „mascaţi-vă” ori „încolonarea spre vaccinare”. 

Da, da. Spre modificarea genetică pe calea transumanismului retezând naturaleţelea firească a fiinţei umane. 

Gros, mare şi lung fiind lanţul slăbiciunilor, cu-atâtea lănţişoare ataşate pe post de implicaţii şi ramificaţii. Încât greu mai şi e de detectat incipienta sămânţă rea.  

Alţii creau premizele ajungerii în timp la manifestarea feluritelor efecte adverse, iar acestea se şi manifestă într-adevăr în consecinţă, fie şi doar de pe urma câte unui geam spart. 

Căci urmările perturbării sistemului imunitar uman când cu pLademia „sperietoare” Stupid-19 sunt într-adevăr indubitabile şi nu doar trecătoare. 

Iar cine se hlizeşte cu inutilă superioritate în cursul lecturării, „Somn uşor!”

Realitatea factuală obiectivă neavând de-a face cu ceea ce cred şi-şi imaginează ori închipuie unii. 

Realitatea punctuală în această speţă constând în urmările că nişte tineri sportivi călătoresc răciţi după refugierea sâmbătă şi duminică în pregătiri în sala de sport a Buziaşului, ca