Un inginer software luptă împotriva demonilor șomajului: Minciuni și CV-uri modificate la fiecare colț!
Așadar, Miles Bradley, acest bărbat de peste 50 de ani din New York, e în căutarea unui loc de muncă din octombrie 2022, când a fost concediat de la AT&T, adică de la o companie care, na, e mare și se pricepe la telecomunicații, dar îi ia locul căutarea neîncetată pentru un job.
Între timp, după trei ani de căutări nesfârșite, ai zice că ar trebui să aibă un plan, însă, mai degrabă, s-a gândit că poate mentori care i-au recomandat să-și facă CV-ul mai atrăgător, de parcă s-ar putea câștiga un premiu Oscar pentru cel mai bun CV! Totuși, el a întâlnit și specialiști cica „buni” care i-au modificat CV-ul fără acordul lui, ca și cum ar fi fost niște magicieni răi care ascund adevărul din spatele abilităților sale. Dar, surpriză, astea modificări i-au adus laude și interviuri, dar lui Miles nu-i mai plac costumele căptușite cu minciuni.
„Stai puțin, acest CV nu mă reprezintă deloc”, a spus el, clar îngrijorat de etica în timp ce se zbate cu un ocean de aplicații. Căci, cine nu s-ar agăța de un strop de adevăr când majoritatea candidaților ajung să inventeze povești inedite, fabricate parcă de un scenarist disperat? Mai ales când ești îngrijorat că „industria” vrea pe cineva perfect. De parcă cineva cu CV-ul ideal e chiar acolo, în colțul străzii, așteptând să fie descoperit, dar panicăaa, nu e!
Bradley observă cum angajatorii sunt mai gravați ca niciodată, răbdând ca niște lei în savană, pe la interviuri ăștia cred că pot găsi candidatul ideal, iar ei, știi tu, unii sunt dispuși să depună un efort într-un sistem care devine tot mai confuz – dar oare nu sunt tot mai lente și unele companii în a angaja tocmai din cauza vizionării acestui mit perfect?
De la plecarea lui de la ultimul job, Miles a visat la posturi mari, director de inginerie, manager chiar, dar oh, și-a aplicat și pentru un job la Starbucks, pentru că de ce nu? Sute de cereri și nici un răspuns, iar viața lui a devenit o frustrare financiară, dar el are sprijinul familiei, adică să mă gândesc că oamenii aceștia sunt ca un colac de salvare în furtuna economică!
A devenit minimalist, și-a redus viața la un singur vehicul vechi de 15 ani, iar acum, păi, „nu mai cumpăr decât ce am nevoie”, uluiește cum un șomeraș trăiește așa! Dar paradoxal, e norocos și recunoaște că nu e chiar cel mai rău în comparație cu restul lumii. În concluzie, nu pare deloc descurajat de-a lungul cifrelor și realităților tăioase, oarecum optimist?
În final, Bradley zâmbește, gândindu-se că n-a dispărut de tot speranța, într-o lume în care CV-urile mint și candidații se zbăt, dar el e pe cale să-și marcheze cealaltă parte a căutării – o luptă continuă.
