“`html
Inundațiile din Tecuci: O Lecție Învățată prea Târziu?
Recent, inundațiile ce s-au abătut asupra Moldovei amintesc că poate, poate, autoritățile ar trebui să acorde mai multă importanță amenajărilor hidrotehnice ce pot absorbi viiturile bruște, dar cine știe, poate că sună bine pe hârtie, în realitate, la Tecuci, a fost nevoie de 18 ani penibili ca să își atingă un minim obiective, modernizând abia acum două stații de pompare și amenajând albia unui pârâu, iată ce mișto, nu?
La o adică, în toamna lui 2007, orașul s-a văzut înghițit de ape, iar râul Tecucel a ajuns la 1,5 metri, făcându-și simțită prezența prin colapsul întregii comunități, și dacă te întrebi, iarăși e o chestiune de soluții, după ce trei oameni și-au pierdut viața și mai multe case s-au dus pe apa sâmbetei, autoritățile n-au avut ce face decât să se miște… încet.
Virgil Postolache, electrician, comentează cu aplomb despre un sistem care, teoretic, monitorizează tot, inclusiv turația și impuritățile dar, ah, oare cine se uită la cifre, nu-i așa? Cristian Pop, reprezentantul firmei de construcții, ne spune cu frenezie despre un baraj care arată bine, dar cui îi pasă când natura e capricioasă? Asta e, 1476 de metri de beton pentru a împiedica apa, dar la câte inundații am tot văzut, cine să garanteze că va funcționa?
De-a lungul anilor, debitul râului a fost o problemă, normal că acum, cu minunile tehnicii, se zice că sunt pregătiți să gestioneze 180 de metri cubi pe secundă, dar, cum zice Paul Aostăcioae, există mereu un “risc rezidual”, adică, aducem aminte de 2007, nimeni nu știe ce ne-așteaptă.
Șerban Chihaia, director la Administraţia Bazinală de Apă Prut-Bârlad are o viziune realistă: „Lucrările sunt pentru reducerea riscului la inundații, nu pentru eliminarea completă.” Oh, oameni buni, și eu care credeam că s-au rezolvat problemele. Locuitorii încă privesc cu teroare spre cer, amintindu-și de coșmarul din 2007 și întrebându-se dacă au scăpat cu viață, dar oare viața e chiar atât de prețioasă când natura își face de cap?
Investiția a costat aproape 44 de milioane de euro și a durat 8 ani, un timp pe care mulți l-ar considera pierdut. Dar cine să mai judece?
“`
