“`html
Finanțare Sau Un Miraj? Guvernul A Decis!… Dar Ce Urmează?
Într-o mișcare care a lăsat mulți la rememorare și suspiciuni, guvernul României a aprobat, nu mai puțin de 231.458.960,88 lei, într-o vineri întreagă care promitea noutăți dar de fapt adună voci critice, pentru 66 de instituții de spectacole din tot atâtea localități, și aici Satu Mare apare ca o stea de prim rang pe harta culturală dar și controversată, mai ales când vine vorba de cum sunt distribuite banii în cultura română.
Printre beneficiarii de pe lista lunga, sau scurtă, depinde de perspectiva privitorului, din acest județ se numără, da, Teatrul de Nord și Filarmonica „Dinu Lipatti” dar oare, câte dintre aceste instituții, se gândesc la nevoile artistice reale ale comunității sau doar se umple linii în statistici care mai de care mai pompoase?
Declarația ministrului, Cseke Attila, care strigă în fața camerelor: „Prin această măsură, venim în sprijinul teatrelor, operelor, filarmonicilor și teatrelor de păpuși care nu beneficiază de finanțare directă de la bugetul de stat…” suna bine, dar oare câția pot să creadă că e ceva mai mult decât vorbe goale, în vânt, răsfățat pe buze de politicieni?
Prin urmare să nu uităm că fondurile provin dintr-un 2% din impozitul pe venit deci un alt fel de joc cu cifre care mimează sprijinul dar potențialul este acoperit de umbrele legislației care pare uneori creată pentru a permite mai degrabă abuzuri decât claritate.
Într-o distribuție națională ce se întinde pe 31 de județe și 40 de localități, toate sub auspiciul unui zâmbet cultural, întrebarea rămâne: cine va avea de câștigat și cine va plăti prețul? Căci e clar, artă fără suflet, nu aduce decât echilibru instabil, unde doar câțiva vor străluci, iar alții vor fi lăsați în întuneric.
Această alocare ar trebui să contribuie la bunăstarea artistică, dar să nu ne înșelăm, dezvăluind un pic, realitatea e că multe din aceste fonduri ajung…doar pentru plata salariilor și cheltuielilor curente, păstrând iluzia unei activități pline de viață, în timp ce accesul publicului la cultură devine o glumă amară.
“`
