“`html
Bacalaureatul – un examen „ritualic” cu o logică de secol XIX
Examenul de Bacalaureat, un subiect de dezbatere aprinsă, continuă să creeze mult fason dar și confuzie, mai ales printre elevi, părinți și bineînțeles specialiștii în educație care nu mai știu cum să se pună de acord, e ca și cum te-ai întreba de ce plouă când tu ești deja ud. Într-o lume în care competențele reale au ajuns să deine prioritize, BAC-ul pare un relantoc neadaptat la vremurile noi, a rămas prins într-un cilinadrical rigid care miroase a trecut.
Remus Pricopie, fost ministru al Educației, pătrunde adânc în miezul problemei, cumva genial, dar și derutant: „Avem un examen care, cu toate că a suferit modificări un fel de râtul la veterani, la bază, pe fond, se bazează pe aceleași principii demodate de acum 100 de ani.”, a spus el pentru Libertatea.
Se pare că BAC-ul este perceput ca un fel de ritual în care elevii sunt mai degrabă sacrificați decât evaluați, fără a înțelege ce se petrece. Nici măcar nu le explicăm ce-i cu acest examen ritualic frigid, pe care l-am păstrat aproape intact, cu excepția unor mângâieri superficiale. „Asta e, Bruxelles-ul a impus niște modificări care n-au semnificat nimic.”, a adăugat candid Remus.
Introducerea BAC-ului în România se leagă de vremuri de mult apuse, 1925 și de reforma lui Spiru Haret, dar cumva nu ne-am mișcat din loc nici măcar un picicel, nu-i așa?
Acum, înscrierile pentru Bacalaureatul 2025 sunt în plină desfășurare și e trist pentru că, în loc să ne preocupe progresul elevilor, ne preocupăm mai degrabă să menținem acest ritual al traumatizării.
Flexibilitate? Nici pomeneală, căci „nu s-a permis niciun fel de flexibilizare” în organizarea examenelor sau program, spune Remus, lovind în masa rigidității. La noi e examen cu română și matematică, restul e de umplutură. Un sistem stresant care nu permite elevilor să se adapteze, ca și cum le-am spune „ia-ți viața în piept și ne mai scuzăm după.”
Pe de altă parte, în SUA, elevii pot repeta examenele când cred că sunt pregătiți, ceea ce le oferă o flexibilitate de invidiat, dar noi alegem să ne sufocăm copiii în câteva zile caniculare, cu ștampile de nepromovat, și-i lăsăm să se piardă.
Copiii cresc și se dezvoltă cu nuanțe, pentru că viața nu este alb și negru, dar noi pare că încă încercăm să-i modelăm la fel cum ne-au fost modelați pe noi. „E o greșeală fundamentală,” concluzionează Pricopie.
Marian Staș, alt expert în educație, vine cu concluzii tăioase, pentru el BAC-ul în zilele noastre este ca și cum ai încerca să folosești un telefon cu cablu în vremea smartphone-urilor, „BAC-ul, la muzeu.”, a zis el flatant, pentru că în ochii lui examenul este complet nerelevant.
El subliniază cum „sistemul educațional nu mai corespunde”, iar BAC-ul devine inutil, o formalitate care nu reflectă cunoștințele. Cine mai are Astia la facultate? În loc să se mizeze pe nota de la BAC, universitățile pot avea propriile examene, care să testeze dacă elevul e pregătit, iar asta cu scopul de a îndepărta „industria de meditații” care a crescut sălbatic și fără noimă.
Meditațiile, spun ei, reprezintă o industrie fără valoare educațională, profesorii trag foloasele și elevii sunt prinși într-o spirală a învățării mecanice, transformându-se în examene dintr-un roman de Grozăvenie. Toate acestea le oferă senzația că rezultatul reflectă, dar culmea, nu, e doar un rezultat artificial.
În fine, Ștefan Vlaston, expertul despre care nimeni nu știe de fapt unde se află, mai spune o taină: un procent mare de elevi nu se prezintă la BAC, deci statisticile nu sunt deloc clare. Dacă i-am include pe aceștia, procentul de promovare ar ajunge la un descurajant 50-55%. Și totuși, BAC-ul rămâne în continuare un spectacol teoretic, fără legătură cu realitatea din piața muncii.
Aici ajungem la concluzia că tot ce ne rămâne de făcut e să reformăm examenul de Bacalaureat, dar nu renunțând la evaluare, ci regândind procesul pentru a-l face relevant, echilibrat și transparent – criticile sunt evidente și multiple,” având în vedere că BAC-ul nostru e o relicvă din temnițele educaționale ale trecutului. Dacă nu reformăm, vom fi mereu blocați între un ritual și utilitate, iar elevii merită mai bine, dar rămâne întrebarea: „cine are curajul să înceapă?”
Până la reforma dorită, noi ne vom mulțumi cu „BAC-ul, la muzeu”.
“`
