Avocata Diavolului: Gianina Vera Porosnicu, un nume cunoscut în lumea juridică din Iași

Într-o seară de august, când atmosfera e încărcată de liniștea unei zile de duminică, am avut plăcerea să stăm de vorbă cu doamna avocat Gianina Vera Porosnicu, o personalitate marcantă a Baroului de Avocați din Iași. Pentru cei care nu o cunosc, doamna avocat este cunoscută și pentru pasiunea sa pentru restaurarea monumentelor istorice. Din fonduri proprii, a restaurat Casa Joseph Zoller, cunoscută și ca “Palatul Alb” de pe strada Elena Doamnă, statuia “Uriașa” din Cimitirul Eternitatea, mormintele Otiliei Cazimir și Dimitrie Anghel, simboluri importante ale Iașului.

Înainte de a intra în detaliile carierei sale, trebuie să menționăm implicarea doamnei avocat în conservarea patrimoniului cultural al Iașului. Restaurarea acestor obiective, susținută exclusiv din propriile resurse, demonstrează o profundă grijă pentru valorile spirituale ale orașului și o hotărâre de a le reda splendoarea de altădată. Dincolo de aspectul fizic plăcut al doamnei avocat, se simte un suflet sensibil, o minte ageră, care reflectă profunzimi filozofice cultivate prin studiu și interacțiune cu oamenii.

Am purtat o discuție cu doamna avocat despre cariera sa de avocat, despre provocările cu care s-a confruntat, despre modelele care au inspirat-o, și despre viziunea sa asupra sistemului juridic din România.

Transformări radicale în sistemul de justiție

Activitatea doamnei avocat Gianina Vera Porosnicu s-a desfășurat într-o perioadă marcată de transformări semnificative în sistemul juridic din România. Am întrebat-o despre aceste schimbări, atât din perspectiva formală, cât și din perspectiva atitudinii magistraților față de justițiabili.

“La începutul carierei mele, existau anumite obiceiuri nepotrivite, o obsesie pentru formalitățile procedurale, duse la extrem. Astăzi, observăm mai mult respect față de cei implicați în procese. Te lasă să vorbești, iar magistrații se comportă ca cei din străinătate. La începutul carierei mele, oamenii veneau în sala de judecată stresați, se țipa foarte mult, dar acum lucrurile au evoluat. Acestea sunt doar câteva din aspectele care s-au schimbat.”, ne-a spus doamna avocat.

Transformările din ultimii 27 de ani în domeniul justiției au fost, după cum a subliniat, uluitoare. Justiția de acum este cu totul diferită față de cea de acum un sfert de secol.

Gestionarea emoțiilor justițiabililor

Am discutat și despre provocările legate de interacțiunea cu justițiabilii care se află în stări emoționale dificile, sub presiunea unui proces. Doamna avocat a subliniat că a fost pusă în situația de a calma emoțiile negative în nenumărate rânduri, observând toate formele de disperare.

“Am văzut oameni care, deși li se părea că un proces le va devasta iremediabil viața, au reușit să depășească momentele dificile. Un proces nu este o boală, te poți ridica”, a adăugat doamna avocat.

De asemenea, a recunoscut că frica de justiție, de Tribunal, de instituție, este o moștenire a sistemului comunist, o spaimă care se regăsește încă în educația unora dintre noi. Cu toate acestea, lucrurile se schimbă, oamenii sunt mai degajați, iar un proces penal, deși trebuie tratat cu seriozitate, nu ar trebui să genereze un sentiment de neputință.

Doamna avocat a subliniat importanța rolului avocatului în asemenea momente. “Un avocat bun trebuie să fie uman, sensibil la suferințele clientului. Dacă nu ai această latură, nu poți profesa. Îmi amintesc că clienții mei mă numeau “Avocata”, ca și cum aș fi fost unica soluție pentru ei. M-am simțit de multe ori obosită, vlăguită, prinsă de spaimele lor. Acum am o altă putere asupra emoțiilor. Îi încurajez cu mai multă ușurință. Nu trebuie să fii o sugativă a stărilor emotive, ci, din contră, un scut care opune rezistență. Aceasta este perspectiva din care privesc lucrurile.”

Amintiri din perioada de început a carierei

Doamna avocat a povestit cu nostalgie despre începuturile carierei sale, când avocații erau găzduiți de Tribunal la parter, unde își aveau birourile. Pe atunci, nu existau telefoane mobile, iar avocații veneau primii și plecau când maeștrii lor nu mai aveau nevoie de ei. “Mă leagă amintiri frumoase din acele vremuri. Purtam fuste cu două degete deasupra genunchiului și părul lung, despletit. Îmi amintesc că maeștrii mei mi-au atras atenția asupra decenței ținutei mele. Astăzi nu mai există așa ceva!”, a adăugat cu un zâmbet.

A reamintit și despre stagiatura sa, când domnul profesor Florin Sava îi punea în față dosare fără să-i dea indicații, pentru că nu prea avea timp. “De acolo începea greul pentru mine. Când plecam de acasă, făceam o cruce mare pentru că începea încă o zi și ca să se termine cu bine. Această profesie presupune și expunere, și este greu de gestionat!”, a explicat doamna avocat.

Debutul în Baroul de Avocați

Doamna avocat a împărtășit și amintiri despre Baroul de Avocați din Iași la începutul carierei sale. “Când am fost admisă în Baroul de Avocați în ’98, am fost 12 de toți. Îmi aduc aminte că ni se spunea că am fost mulți, până atunci fiind doar câte doi-trei intrați pe an. După numai câțiva ani intrau în Barou cu sutele, pe noile principii ale democrației și pe ideea că “intră cine vrea, dar rămâne cine poate”. A fost o perioadă de tranziție, de mari schimbări în justiție. Au fost multe modificări legislative. Eu am luat exemplul maeștrilor mei care mergeau pe specializare. Să mergi pe un singur domeniu şi să ții cont de ultimele modificări legislative. Este drept că la început am mers pe specializarea “drept comercial”. Apoi am ales să merg pe “drept penal”, iar după cincisprezece ani “m-am convertit” din nou și am trecut pe “dreptul asigurărilor”.

Unul dintre cazurile care i-a marcat începutul carierei a fost un “jaf armat la gară” în care erau implicați doi studenți, unul turc și altul palestinian. Ambasadele celor două țări au monitorizat cazul, iar doamna avocat a fost impresionată de condițiile precare din sălile de judecată de la noi, supraaglomerate, murdare, cu fum de țigară pe hol. “După acest caz, am vizitat și marele tribunale ale lumii din Roma, Madrid, Paris. Abia acum, după douăzeci și șapte de ani, am constatat că lucrurile se aliniază și că ne aflăm cam tot pe acolo, unde se află sistemul de justiție din Europa.”, a declarat doamna avocat.

Modele de avocați care au inspirat-o

Doamna avocat a evocat cu recunoștință figurile mentorilor care au marcat-o în cariera sa. “N-aș putea să vorbesc despre mentorii mei fără să nu amintesc de domnul profesor Florin Sava, care era foarte exigent, avea un stil dur, era și șfichiuitor cu noi şi nu lăsa nicio greșeală necriticată. M-a îndrumat în carieră și în activitatea de asistent la catedra dumnealui de Drept Comercial. Îmi amintesc de biroul dumnealui. Îl vǎd aievea. Pe un perete se afla un covor popular, o scoarță țesută chiar de mâna mamei dumnealui. Dacă nu știam ceva, mă punea să învăț până a doua zi, chiar dacă de multe ori nu mă mai întreba nimic pentru cǎ nu îşi gǎsea timp.”, a povestit doamna avocat.

A rememorat și o întâmplare hazlie cu domnul profesor Sava. “Când a ajuns la facultate într-o zi de examen, uitase biletele pentru examinǎrile orale acasă și s-a dus să le aducă. Pentru că, mai întâi era examenul scris după care urma oralul, dumnealui a plecat în grabǎ și eu am rămas cu cei vreo 100 de studenți în amfiteatru ca să-i supraveghez. Mi s-a spus “să nu miște nici unul”. Eu am rămas la catedră să supraveghez studenții și le-am spus că, treaba lor ce fac, numai că să nu se miște de niciun fel. Evident că s-a copiat și mai toți au avut note de nouă și zece după corectare. Domnul profesor și-a dat seama, dar nu mi-a reproșat nimic și a fost singura dată când a pus note atât de mari.”

Despre domnul profesor Romulus Vonica, al doilea mentor al ei, a declarat: “A fost un profesor complet: profesor universitar, fost președinte al Tribunalului, un bun traducător din limbi străine, judecǎtor la Curtea Constituționalǎ. Îi port multă recunoștință. Avea o ținută impunătoare, prestanță de ardelean educat prin exigența școlii tradiționale de acolo, unde erudiția poartă și hainele onestității. Privirea lui te șfichiuia fără să zici nimic dacă ai greșit undeva, dar putea să aibă o înțelegere și compasiune aproape mucenicească față de problemele celor din jur.”

Doamna avocat a menționat și un testimonial emoționant primit de la domnul profesor Vonica, o recomandare elogioasă care i-a rămas întipărită în suflet. “Rețin îndemnul domniei sale care spunea că “a fi avocat sau magistrat presupune o răspundere foarte mare şi poate cǎ nu suntem pe deplin conştienți”.

Clienți memorabili

Doamna avocat a amintit cu plăcere de unul dintre clienții care i-au marcat cariera. “Îmi amintesc că, acum 27 de ani, mă aflam la Registratura Judecătoriei. Acolo, un domn cu o ținută foarte elegantă era apostrofat de către registratoare, care nu prea își găsea răbdare ca să-i explice de unde să cumpere o taxă de timbru. Când a ieșit din birou, am ieșit și eu. L-am oprit pe hol și i-am spus că pot să-i explic eu. După câteva zile, dumnealui m-a sunat și, spre surprinderea mea, mi s-a recomandat ca fiind domnul Bujor, reprezentantul Casei princiare Sturza și apoi m-a angajat ca avocat al Casei Sturza, pentru procesul de restaurare a conacului de la Popești. A fost primul meu caz de acest fel și primul meu onorariu mare. Așa am întâlnit eu semnificația sensului de “monument istoric”, “comisie de cultură” și orice antrenează ideea de restaurare. Vedeți, conacul de la Popești este construit în stil arhitectural neoclasic francez ca și Casa Joseph Zoller. Eu am întocmit toată documentația juridică necesară restaurării conacului de la Popești, iar cincisprezece ani mai târziu, aveam să cumpăr și să restaurez pentru mine, “Casa Zoller”. Dacă cineva privește imaginile celor două clădiri, va constata o asemănare frapantă. Destinul a făcut să se simtă cumva mâna mea și într-o parte și într-alta.”, a povestit doamna avocat.

Cazul măicuței arestate

Am abordat și subiectul unui caz celebru din cariera doamnei avocat, cazul măicuței ortodoxe de stil vechi, care a protestat în biserică împotriva Mitropolitului de atunci, actualul Patriarh. “Dosarul se numea “Dosarul măicuței arestate”. Așa l-a numit presa. A fost un dosar în care pentru prima dată s-a invocat masiv CEDO, practica comunității europene. A fost pusă în libertate. Cazul a stârnit însă un val de protest al opiniei publice pentru că, în acea perioadă, se vorbea mult despre libertatea de exprimare. Au venit unii conservatori care au spus: “Da, poți să-ți exprimi opiniile, dar nu în biserică!”. Alții au spus că “a fost doar un punct de vedere împotriva mitropolitului”. Opinia publică a fost scindată. Practic, a fost un cutremur în conștiința publică și în legătură cu libertatea dreptului de exprimare. Cazul a fost unul foarte mediatizat la vremea aceea, a fost de interes național. Pentru mine, a fost un caz de cotitură pentru profesie pentru că m-au invitat posturile locale și naționale de TV care m-au dus în centrul atenției publice la numai 27 de ani.”, a declarat doamna avocat.

Supranumită “Avocata Diavolului”

Doamna avocat este cunoscută în presă sub numele de “Avocata Diavolului”. Am întrebat-o cum percepe această etichetă. “În Ev Mediu, în Biserica Catolică, era ales un prelat care avea calități deosebite, o cultură generală foarte bine edificată, filozofică. Acest avocat avea rolul de a aduce argumente potrivite împotriva canonizării unui viitor posibil sfânt. El întruchipa, de fapt, sensul laic al filozofiei, al rațiunii. El avea dreptul să se îndoiască de cele sfinte, din lumea lui “Crede și nu cerceta”. Îndoiala lor îmbrăca forma carteziană. La Descartes, există un sens radical și controlat al îndoielii pentru cǎ inspiră renunțarea la orice presupuneri aparent valide, la orice prejudecată, presupoziție care în desfășurarea, prezentarea ei, nu întocmește toate condițiile logice și faptice ale adevărului. Este o formă de a judeca rece, neimplicat emoțional și cu luciditate și responsabilitate fermă. Adevărul, ca un ochi sfredelitor de diavol la „Judecata de Apoi”, dar care este foarte necesar atunci când te judeci aici, în lumea noastră, pentru ca urmările să nu fie cele care duc rezolvarea cazului și destinul clientului, în declin. Îmi place să cred că am fost identificată cu acest mod lucid de a aborda actul juridic.”, a explicat doamna avocat.

Reflecții asupra Științei Dreptului

Doamna avocat a împărtășit și reflecții personale asupra Științei Dreptului și a Justiției în general. “Dreptul este o știință umanistă dedicată vieții, înțelegerii omului și aici aș putea spune că ea vizează o teologie profană . Pare o contradicție, dar nu e așa. Omul în gesturile sale, în faptele sale, se folosește cel mai mult mai mult de credință, de credința proprie că ar face bine. Exact asta pretinde și teologia ca știință, ca formă de cunoaștere. De aceea, de multe ori este mai important spiritul, iar nu litera legii care îndrumă ca un driver spre esența ei care se manifestă liberă prin diferite forme de înțelegere individuală.”

Doamna avocat a subliniat că Știința Dreptului este o busolă orientativă între gândurile și faptele noastre. “Cineva spunea că dacă am putea fi condamnați pentru gândurile noastre, societatea ar deveni un penitenciar deschis. În filosofia greacă, antică exista o confruntare deschisă între forța, puterea unui sofism, înaintea unui adevăr evident. Aici avocatul era doar un sofist. Arta sofismului îl făcea celebru. Ori un sofism este doar un adevăr șchiop, care nu se poate ține pe picioare. Epoca modernă, cu totalitarismele ei, demonstrează cu prisosință acest fapt. Poate unii scriitori ca Dostoievski, Jean Paul Sartre, William Golding, Camus sau Kafka surprind sterilitatea oricărui sistem juridic care face victime, tocmai din cauza aceasta. Sistemul este creat pentru om, din necesitățile funcționarii sociale, dar din dorința de a fi perfect și universal valabil, devine steril. Sterilitatea aceasta se referă la o distanțare care se vrea o echidistanță față de formele sociale, posibil subiective de abordare a actul juridic și care devine, cu tot suportul instituționalizat, absurd uneori. Este ca o formă de inteligență artificială care nu ne poate înțelege gândurile și sentimentele, care ar trebui să justifice aplicarea legilor. E ca un feedback, bumerang care uneori lovește din plin unde nu trebuie. Aici se strecoară puterea absurdului din actul juridic şi, nu numai, din tot ce înseamnă sistem instituționalizat, și dacă ne gândim la noi care testăm pe pielea noastră diferite sisteme importate cu experiențe și suport legislativ diferit, cu oameni, specialiști, pregătiți în altă formă de educație, cu altă formă de experiență, cu alte impresii și prejudecăți sociale decât cele care ne vin din sistemul de import alocat la noi… “, a concluzionat doamna avocat.

Discuția cu doamna avocat Gianina Vera Porosnicu a fost o călătorie fascinantă prin lumea juridică din Iași, o lume marcată de transformări profunde și de provocări constante. Doamna avocat a demonstrat o profundă înțelegere a sistemului juridic, o pasiune pentru profesie și o dedicare exemplară pentru apărarea justiției și a valorilor culturale ale Iașului.