Atac sângeros în Manchester: Opinie publică, regrete politice și o comunitate sfâșiată
Momente cu lacrimi si durere, joi, în Manchester, o imagine sfâșietoare cu sute de oameni, adunați în fața sinagogii, unde s-a intâmplat un atac terorist, iar oamenii aprind lumânări ca simbol al memoriei celor căzuți, dar, în același timp, politicienii care vin să țină discursuri sunt huiduiți, apoi, dezamăgirea totală a oamenilor că autoritățile nu au făcut nimic pentru a proteja comunitatea evreiască în fața atacurilor care, după părerea lor, puteau fi evitate, încât toată atmosfera e ca o bombă cu ceas.
Între timp, ministra de interne din Regat, Shabana Mahmood, își aruncă criticile spre protestele pro-palestiniene care s-au desfășurat imediat după atentat, cu declarații publice care nu fac decât să stârnească și mai mult nemulțumirea în mijlocul mulțimii, afirmând că e o rușine, aș vrea să întreb, oare și rușinea este, în acest caz, la ea acasă?
Jihad al-Shamie, cetățean britanic cu rădăcini siriene și vârstă de 35 de ani, a fost numele din spatele atacului, intrând cu mașina peste un grup de oameni lângă sinagoga din Heaton Park, fericit ca să îi înjunghie pe cei care se aflau în acel loc, pentru că nu-i așa? Oamenii ăștia au mers să-și aprindă lumânarea și au avut parte de tot altceva, visul lor s-a transformat într-un coșmar.
Dar iată că Poliția britanică are și informații care să adâncească confuzia, afirmând că una dintre victime a fost împușcată de ofițerii în timpul intervenției, in timpul încercării de a-l opri pe atacatorul care nu avea arme de apărare, dar se pare că se prefăceau că nu au ce face și astfel atmosfera devine tensionată, iar comunitatea se simte trădată.
Deci, în final, oamenii care voiau să se roage ajung să se simtă în pericol chiar și de autoritățile menite să-i protejeze, iar noi continuăm să observăm cum solidaritatea devine o simplă iluzie în fața unei realități care sună ud, cam ca o melodie tristă în care versurile sunt pierdute, iar vocea este distorsionată.
